Urșii polari își transmit mesaje prin intermediul mirosului urmelor lăsate de tălpi în zăpadă, sugerează cercetătorii. Biologii au observat că aceste animale sălbatice din Arctica produc chimicale cu un miros specific, miros ce rămâne impregnat pe gheața pe care trec. Urșii solitari comunică astfel cu alți urși aflați pe imensul teritoriu înghețat. Se pare că urșii masculi sunt atrași de mirosul lăsat de animalul de sex opus, în special de mirosul emanat de femele fertile în timpul sezonului de împerechere. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că tălpile urșilor polari au glandele sudoripare extrem de active și că în exterior le cresc smocuri dese de păr, care ajută la impregnarea mai eficientă a mirosului. Dr Megan Owen,un biolog din California care a condus studiul, susține că urșii polari au un mod deosebit de a comunica. Majoritatea mamiferelor își răspândesc mirosul prin frecarea corpurilor și prin urinarea locurilor prin care trec. “Urșii polari se bazează, în schimb, pe diseminarea mirosului pe suprafețe mai mari, prin intermediul tălpilor. Am făcut cercetări în sezoane diferite și se pare că mirosul emanat prin tălpi joacă un rol important în reglarea comportamentului social – reproductiv”, a explicat acesta. “Este posibil ca și compoziția chimică să se schimbe, în funcție de sezon“, a continuat el. Se pare că urșii polari și-au dezvoltat acest tip de comunicare ca formă de adaptare la mediul arid în care trăiesc. Sursa: Daily Mail