Puii de găină “numără” de la stânga spre dreapta

Știm că avem destul de multe în comun cu animalele, însă nu credeam, până acum, că ne asemănăm și cu puii de găină.

În urma unui studiu recent, publicat recent în revista Science, cercetătorii au descoperit că pentru puii de găină este normal ca numerele mai mici să se găsească la stânga, iar cele cu valoare mai mare, la dreapta.

Echipa de cercetători din Italia, condusă de Rosa Rugani, de la Universitatea Padova, a făcut o serie de experimente, implicând 64 de pui în vârstă de trei zile: puii erau învățați să ocolească un panou, în spatele căruia se găsea recompensa că au făcut acest lucru: mâncare.

În timpul “trainingului” (A), puii erau puși într-o arenă în formă de diamant, iar în mijlocul acesteia era un panou pe care erau imprimate cinci puncte negre. Dacă puii ocoleau panoul, găseau mâncarea.

În timpul testului, însă, puii erau puși în aceeași arenă, dar cu două panouri, conținând amandouă același număr de puncte de negre.

În primul test (B), în care puii erau puși în fața a două panouri ce conțineau doar două puncte, majoritatea puilor căutau mâncarea în spatele panoului din stânga. În schimb, în cel de-al doilea test (B), în care puii erau puși în fața a două panouri cu opt puncte, majoritatea căutau mâncarea în spatele panoului din dreapta, asociind numărul care exprimă cantitate mai mare cu partea dreapta.

Cercetătorii au repetat experimentul familiarizându-i pe pui cu numărul 20 drept număr de bază şi apoi arătându-le iarăşi panouri ce reprezentau un număr mai mic (8) şi apoi un număr mai mare (32) decât cel de bază. Au observat acelaşi comportament: păsările se duceau spre stânga când le era arătat un număr mai mic decât cel de bază şi spre dreapta când le era prezentat un număr mai mare.

Rezultatele, spun cercetătorii, sugerează că această tendinţă de a vedea numerele aşezate crescător de la stânga spre dreapta este o trăsătură veche, apărută demult în evoluţie, acum milioane de ani, înainte de desprinderea strămoşilor omului de cei ai păsărilor moderne. 

Evoluţia, cred specialiştii, ar fi putut duce la o asimetrie a creierului ce permite animaleor să proceseze informaţia cu o anumită emisferă cerebrală dominantă.

Autorii studiului intenţionează acum să studieze existenţa unei linii mintale a numerelor şi la alte specii de animale, scopul final fiind acela de a identifica ariile cerebrale implicate în procesarea informaţiei lor legate de numere.

Ideea că această linie mintală a numerelor şi preferinţa de a număra de la dreapta la stânga ar fi înnăscute este susţinută şi de rezultatele unor studii anterioare, ce arătau că bebeluşii de 7 luni preferă şi ei să numere de la stânga spre dreapta, indiferent de zona geografică în care se născuseră. Această preferinţă poate fi mai târziu modificată de experienţele ulterioare, de exemplu faptul de a învăţa să citească într-o limbă în care se scrie de la dreapta la stânga.Cercetătorii sunt de părere că tendința de a asocia numerele mici cu partea stângă și numerele mai mare cu partea dreaptă este naturală și nu ține cont de backgroundul cultural sau de exercițiul matematic.

Chiar dacă puii nu numără întocmai ca noi, important este că fac distincția între un număr mare și unul mic. Putem judeca în funcție de răspunsul comportamental. Nu știm dacă este, într-adevăr, un sens de numărare, dar seamănă foarte multe cu felul în care numără majoritatea oamenilor ”, a explicat Rugani.

Sursa: IFL Science

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!