Boala discurilor intervertebrale sau discopatia intervertebrală este o afecțiune degenerativă a acestor componente a șirei spinării. În limbaj uzual este cunoscută ca hernie de disc. Această boală are o prevalență mai mare la rasele de câini condrodistrofice, iar dintre acestea rasa Teckel (Dachshund) înregistrează cele mai multe cazuri (aproximativ 25% dintre Teckeli se confruntă cu această afecțiune). Dar hernia de disc nu ocolește nicio altă rasă, chiar și metișii sau câinii de rasă comună pot fi afectați. Rasele de câini condrodistrofice sunt acelea care exprimă nanismul ereditar (picioare scurte, corp lung): Teckel, Basset Hound, Pechinez, Beagle, Lhasa Apso, Shih-Tzu, Cocker, Corgi, Bulldog, Poodle pitic etc. Discurile intervertebrale sunt niște formațiuni cartilaginoase dispuse între vertebrele coloanei cu rolul de a uni și a amortiza șocurile și forțele de la acest nivel. Sunt alcătuite dintr-un înveliș dur, fibros, iar la interior conțin o substanță gelatinoasă și elastică. Atunci când aceste discuri se uzează, stratul exterior cedează și conținutul gelatinos este eliberat în canalul medular unde apasă și comprimă măduva spinării. Cauze La Teckel și celelalte rase amintite, din cauza condrodistrofiei (anomaliei de formare a țesutului cartilaginos) discurile intervertebrale se degenerează mai rapid decât la ceilalți câini, iar probleme de sănătate pot apărea destul de devreme în viață (pe la 3-6 ani). Acesta este tipul I de boala a discurilor intervertebrale, caracterizată de simptome acute și cu evoluție galopantă. Tipul II de boala intervertebrală se întâlnește la câinii non-condrodistrofici și apare în jurul vârstei a treia, din cauza degradării lente, în timp îndelungat a discurilor intervertebrale. Simptomele apar treptat și sunt ușor de trecut cu vederea de către stăpân și nici animalul nu suferă atât de mult, spre deosebire de situația anterioară. Ciobănescul german, Labradorul și Dobermanul sunt câteva dintre rasele unde tipul II apare mai frecvent. Declanșarea herniei de disc poate fi favorizată de obezitate, traumatisme fizice, activități fizice intense, sărituri de la înălțime și bineînțeles de către moștenirea genetică. Simptome Tipul I debutează exploziv, o cantitate mare de materie vâscoasă este deversată din discul intervertebral în canalul măduvei spinării. Aceasta, alături de fragmentele de înveliș fibros rupte ating și apasă pe măduvă sau rădăcinile nervilor provocând dureri mari câinelui. În funcție de cât de avansată este hernierea se poate ajunge până la paralizia membrelor și lipsa controlului nervos asupra urinarii și defecației. Alte simptome, întâlnite și la tipul II, includ: înțepenirea gâtului și a spatelui, câinele evită să se miște, să își ridice sau să își aplece capul, ataxie (mers dezechilibrat), sensibilitatea abdominală, spate arcuit, urlă sau scâncește când se deplasează, spatele și gâtul sunt sensibile la atingere, șchiopătat, letargie, tremor, postură atipică a corpului etc. Diagnostic Inițial, suspiciunea de boală a discurilor intervertebrale este pusă pe baza semnalmentelor câinelui (rasa condrodistrofică, vârstă) și a semnelor clinice. Ulterior medicul veterinar va efectua o serie de investigații cum ar fi radiografii, RMN, tomograf sau mielogramă pentru a descoperi cauza exactă și progresia herniei. Toate aceste teste vor fi efectuate sub anestezie generală, pentru ca animalul să stea nemișcat. Tratament Planul de tratament va fi elaborat în funcție de gravitatea simptomelor și evoluția bolii. Pacienții cu dureri ușoare și dificultăți minime de deplasare vor fi ținuti închiși într-un țarc sau o cușcă pentru următoarele 2-3 săptămâni pentru a le limita mișcările și a le permite țesuturilor să se cicatrizeze. Vor primi medicație antiinflamatoare și pentru alinarea durerii, miorelaxante. Cazurile mai avansate vor fi supuse intervenției chirurgicale. Prognosticul herniei de disc este destul de bun, câinii reușesc să se recupereze miraculos. Cu toate acestea recurențele apar la aproape 50% din pacienți, de aceea câinele trebuie să fie atent monitorizat, să facă controale regulate le medicul veterinar și să îi fie cenzurată activitatea fizică intensă. Masajul, înotul sau acupunctura pot fi de mare ajutor în diminuarea simptomelor și îmbunătățirea prognosticului. Lăsată netratată boala discurilor intervertebrale duce inevitabil la paralizie și la o viața chinuită a câinelui. Orice stăpân de Teckel sau câine condrodistrofic ar trebui să fie conștient de predispoziția pe care o are câinele său la această afecțiune necruțătoare și să demareze cât mai devreme investigațiile medicale de specialitate. Achiziționați puii de Teckel doar de la crescători experimentați care au eliminat această tară genetică din liniile lor de sânge.