Specie foarte ciudată de rechin, descoperită într-un loc și mai ciudat – VIDEO

O echipă a Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din Statele Unite a descoperit, în timpul unui studiu realizat cu câţiva ani în urmă, nu departe de ţărmul statului Louisiana, ce-l de-al doilea rechin cu buzunar văzut vreodată.

Rechinul cu buzunar este o ciudăţenie a naturii despre care cercetătorii au foarte puține informații.  Primul rechin cu buzunar, Mollisquama, a fost descoperit cu 36 de ani în urmă în apropierea coastei statului Peru. De atunci, specimenul a dispărut în totalitate, până acum.

Din păcate, cel de-al doilea rechin descoperit nu mai trăieşte, ci a fost îngheţat. Biologul Mark Grace şi-a petrecut trei ani sortând peştii îngheţaţi în timpul misiunii NOAA, până când l-a descoperit.

Este vorba despre un mascul pui care măsoară aproape 14 centimetri şi are pe partea inferioară organe luminoase, după cum explică cercetătorul care l-a analizat.

Rechinul a fost descris ca având o glandă ca un buzunar amplasată chiar deasupra înotătoarei sale pectorale. Cercetătorii nu ştiu exact la ce îi foloseşte acest buzunar, dar cred că este posibil ca astfel rechinul să elibereze feromoni.

Sursa: cnet
 

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!