Centrul de Bioștiință Regenerativă din cadrul Universtății din Georgia construieşte o grădină zoologică „îngheţată”, în care vor depozita celulele speciilor pe cale de dispariţie. Proiectul ambițios îi aparţine directorului RBC (Regenerative Bioscience Center), Steven Stice şi a profesorului asistent Franklin West. Celulele din pielea animalului sedat sunt extrase printr-o procedură nonivazivă. Cercetătorii transformă celulele în celule stem, prin introducerea unei serii de gene specializate specializate reprogramate. Apoi, celulele stem pot fi transformate la reproducere. RBC a precizat că au creat spermă din celulele stem ale porcilor. Stice şi West sunt optimişti în privinţa felinelor de mari dimensiuni, precum tigrii, care ar putea fi salvate de la dispariţie. “Sunt foarte optimist că programul va funcționa”, a declarat West. Alături de specialiştii Grădinii Zoologice din Atlanta, echipa a realizat deja extracţia celulelor din pielea tigrului de Sumatra Jalal, care a fost eutanasiat acolo în 2010 şi din corpul leopardului Moby, care a decedat în 2013. Un alt animal „clonat” este pantera de Florida. Celulele animalelor pe cale de dispariţie sunt păstrate în azot lichid, pentru a fi reprogramate ca şi celule stem. Mai mult, acestea nu ocupă un spaţiu mare, fiind ţinute în containere de dimensiuni reduse. Echipa a adoptat o metodă mai puţin folosită pentru a transforma grădina zoologică „îngheţată” în realitate. În loc să apeleze la miliardarii lumii, savanţii au înfiinţat o pagină de finanţare în serie, unde primesc donaţii. “Metoda finanțării interactive oferă cercetătorilor un nivel mai ridicat de tranparență și de implicare a publicului general”, a declarat Charlene Betourney, coordonatorul echipei de marketing. Sursa: CNN