Micuțul Raven, un patruped din rasa Husky Tamaskan, avea nevoie de un prieten alături de care să crească, dar mămica sa știa foarte bine că nu poate alege așa, pe oricine, să-i devină prieten e viață. Așa că s-a hotărât să adopte o pisică de la un adăpost și, așa cum era normal, l-a luat pe Raven cu ea, să facă el însuși alegerea. „Mi-am dorit dintotdeauna un câine și o pisică, să crească împreună. A fost una dintre marile mele dorințe”, a povestit Christina, stăpâna micuțului. „Mi-am dorit să se iubească, să fie cei mai buni prieteni. Așa că am vrut ca Raven să vadă pisica, înainte de o adopta, să știe dacă o place și dacă și ea îl place pe el”, a continuat ea. Când a ajuns la adăpostul din Lubbock, Texas, lui Raven i s-au prezentat patru pisici, iar dintre acestea numai una i s-a părut interesantă: ghemotocul Woodhouse. Așa că ea a fost aleasa! Aceea a fost ziua în care Woodhouse s-a ales nu doar cu un cămin, ci și cu un adevărat prieteni. Pentru că, așa cum își dorea Christina, după doar un ai cei doi sunt inseparabili. „Sunt perfecți. Nu se mai îmbrățișează ca la început, e drept, dar încă stau permanent împreună și nu se joacă decât unul cu altul”, povestește entuziasmată Christina. Sursa: Bored Panda