De-a lungul istoriei, au existat cazuri remarcabile de copii crescuți de animale, în care ființele sălbatice au preluat rolul de părinți pentru copiii pierduți în natură. Aceste povești copiilor crescuți de animale dezvăluie legăturile surprinzătoare care se pot forma între oameni și animale sălbatice. Iată cele mai uimitoare exemple documentate despre copii crescuți de animale. Marina Chapman: Unul dintre cei mai celebri copii crescuți de animale În anii ’50, Marina Chapman a fost răpită din apropierea casei sale din Columbia și abandonată în junglă, la doar cinci ani. Timp de aproximativ cinci ani, Marina a supraviețuit în sălbăticie imitând comportamentul unui grup de maimuțe capucin. Acestea au acceptat-o în comunitatea lor, protejând-o și ajutând-o să învețe să găsească hrană și să comunice. Ulterior, Marina a fost descoperită de vânători și adusă înapoi în societate. Dificultățile nu s-au încheiat aici. Vândută inițial unui bordel dintr-un oraș columbian, ea a reușit în cele din urmă să evadeze și să înceapă o viață nouă în Bogotá, apoi în Anglia, unde și-a întemeiat o familie. Povestea ei impresionantă a fost relatată în autobiografia „The Girl With No Name” și reprezintă o mărturie despre reziliența extraordinară a spiritului uman. Oxana Malaya: „Fata-câine” și viața printre animale Oxana Malaya s-a născut la 4 noiembrie 1983 în satul Nova Blahovishchenka, Ucraina, într-o familie marcată de alcoolism. La vârsta de trei ani, din cauza neglijenței părinților, a fost lăsată afară în frig. In căutarea căldurii, s-a refugiat în cușca câinelui familiei, Naida. Timp de aproape cinci ani, Oxana a trăit alături de câini, adoptând comportamente canine. Mergea în patru labe, lătra și se hrănea cu resturi și carne crudă. În 1991, la vârsta de opt ani, autoritățile au descoperit-o pe Oxana, care prezenta comportamente asemănătoare câinilor și nu putea vorbi. A fost transferată într-un centru pentru copii cu dizabilități, unde a beneficiat de terapie intensivă pentru a învăța să vorbească și să se comporte ca un om. Oxana și-a găsit un loc de muncă la o fermă, îngrijind animale, și a încercat să ducă o viață cât mai normală. Kamala și Amala: copiii crescuți de animale sălbatice în India În 1920, în districtul Midnapore din Bengalul de Vest, India, misionarul și rectorul orfelinatului local, Joseph Amrito Lal Singh, a susținut că a descoperit două fete, Kamala și Amala, în vârsta de aproximativ opt și, respectiv, un an și jumătate, într-o vizuină de lupi. Potrivit relatărilor sale, fetele prezentau comportamente asemănătoare lupilor. Mergeau în patru labe, consumau carne crudă, evitau contactul uman și comunicau prin urlete. Singh a documentat aceste observații într-un jurnal, menționând că fetele aveau simțuri ascuțite și preferau activitățile nocturne. Cu toate acestea, autenticitatea acestor afirmații a fost contestată. Criticii au subliniat că Singh a fost singura sursă a acestei povești, iar investigații ulterioare au sugerat că fetele ar fi putut suferi de tulburări de dezvoltare, cum ar fi sindromul Rett, ceea ce ar explica comportamentul lor neobișnuit. De asemenea, s-a descoperit că jurnalul lui Singh ar fi fost redactat la ani după moartea fetelor, iar fotografiile care le prezentau în posturi asemănătoare lupilor ar fi fost realizate cu alte persoane, după decesul acestora. Aceste descoperiri au condus la concluzia că povestea ar putea fi o fabricație, menită să atragă atenția și sprijin financiar pentru orfelinatul lui Singh. John Ssebunya: copilul crescut de maimuțele verzi din Uganda În 1988, la vârsta de aproximativ trei ani, John Ssebunya din Uganda a fugit în junglă după ce și-a văzut tatăl ucigându-i mama. În sălbăticie, a fost acceptat de un grup de maimuțe vervet. Acestea l-au protejat și l-au învățat să supraviețuiască. A trăit alături de ele timp de aproximativ trei ani, hrănindu-se cu rădăcini, nuci și fructe. În 1991, John a fost descoperit de localnici și readus în societate. Inițial, nu putea vorbi și prezenta comportamente asemănătoare maimuțelor. Cu ajutorul îngrijirii specializate, a învățat să vorbească și să se adapteze vieții umane. Ulterior, s-a alăturat corului “Pearl of Africa”. John a devenit cunoscut pentru talentul său muzical, participând la turnee internaționale. Bello, „Copilul-cimpanzeu” crescut în Nigeria În 1996, în nordul Nigeriei, a fost descoperit un băiat de aproximativ doi ani, cunoscut ulterior sub numele de Bello. Se crede că, din cauza unor dizabilități mentale și fizice, Bello a fost abandonat de părinții săi la vârsta de șase luni. Aceasta era o practică întâlnită în rândul tribului nomad Fulani. În mod surprinzător, a fost găsit trăind alături de un grup de cimpanzei. Aceștia l-au acceptat în comunitatea lor. În această perioadă, Bello a adoptat comportamente specifice cimpanzeilor: mersul vertical cu brațele atârnând, săritul și producerea de sunete asemănătoare acestora. După ce a fost descoperit, Bello a fost plasat într-un centru pentru copii cu nevoi speciale. Adaptarea sa la societatea umană a fost dificilă. Manifesta comportamente agitate, sărea și arunca obiecte, deranjându-i pe ceilalți copii. Deși, în timp, unele dintre aceste manifestări s-au diminuat, Bello a continuat să prezinte trăsături comportamentale asemănătoare cimpanzeilor. Din păcate, Bello a decedat în 2005, lăsând în urmă o poveste care evidențiază influența profundă pe care animalele o pot avea asupra dezvoltării copiilor crescuți în sălbăticie. Exemplele acestor copii crescuți de animale subliniază reziliența extraordinară și adaptabilitatea speciei umane. În același timp, ele evidențiază empatia și instinctul protector remarcabil al animalelor sălbatice. Aceste situații extraordinare pun în lumină conexiunile profunde și neașteptate care pot exista între oameni și animale. Ele oferă lecții valoroase despre supraviețuire și natura umană.