VIDEO / Cum arăta Firimitură, cea mai grasă pisică din lume

Cea mai grasă pisică din lume, Firimitură, a murit în 2024, deși făcea o cură de slăbire și fizioterapie pentru a pierde din cele 17 kilograme pe care le acumulase în timpul vieții, scrie Bild.

Firimitură, cea mai grasă pisică din lume

Cea mai grasă pisică din lume, un mascul adorabil pe nume Firimitură, a devenit o adevărată senzație internațională, uimind atât iubitorii de animale, cât și experții veterinari. Cu o greutate record de 17 kilograme, felina i-a uimit pe toți.

Din nefericire, Firimitură a murit anul trecut. Motanul avea 12 ani și ajunsese la o greutate foarte mare. Medicii l-au ajutat totuși să piardă din kilograme. Făcea patru ședințe pe săptămână pe banda de alergare subacvatică și fizioterapie, plus un plan strict de dietă.

Urma un tratament amplu de fizioterapie

Pe lângă antrenamente, Firimitură beneficia și de sesiuni de fizioterapie menite să îmbunătățească flexibilitatea și să reducă riscul de leziuni. Această combinație de activități, împreună cu un plan strict de dietă, i-a permis motanului să piardă treptat în greutate. Dieta sa era compusă din porții atent cântărite de hrană bogată în proteine și fibre, reducând complet gustările nesănătoase.

Motanul fusese salvat din subsolul unei clinici din Perm (Rusia). Pisica, care era considerată o adevărată mascotă de pacienții și angajații spitalului, ajunsese la această greutate excesivă după ani în care fusese răsfățată cu mâncăruri nepotrivite, precum prăjituri și supă.

Citește și: 7 trucuri pentru litiera pisicii, care vin din partea unui veterinar

Cântărea 17 kg și nu se mai putea mișca

La un moment dat, Firimitură devenise atât de gras, încât nu mai putea face absolut nimic:  nu mai putea să meargă, să sară, să vâneze.

„Motanul acesta este unul dintre cazurile în care oamenii au supraalimentat și îmbolnăvit un animal dintr-o iubire greșit arătată”, a explicat și îngrijitoarea de animale Ekaterina Bedakova, pe Instagram.

„Toată lumea o iubea, iar Firimitură știa cum să câștige atenția – se tolănea în fața ușii și torcea până când primea ceva de mâncare,” a povestit un angajat al clinicii.

Când pisica a fost preluată de adăpost, veterinarii au remarcat că greutatea excesivă îi afecta grav sănătatea, provocând probleme respiratorii și articulare. Au conceput un plan riguros de slăbire, care includea o dietă strictă și exerciții fizice moderate. Cu toate acestea, organismul lui Firimitură, deja slăbit de obezitate, nu a rezistat schimbărilor bruște. Firimitură slăbise 3 kilograme în urma exercițiilor și a alimentației corecte.

„Era o pisică blândă și iubită, dar corpul său nu a mai putut face față presiunii. Obezitatea la animale este o problemă gravă, iar povestea lui Firimitură este o lecție dureroasă despre importanța unei diete echilibrate,” a declarat un medic veterinar implicat în cazul lui Firimitură.

Citește și: Cât de des ar trebui să schimbați apa pisicii

A încercat să fugă din adăpost

Înainte de a muri, personalul medical din clinică a găsit pisica blocată într-un raft de pantofi, cu burtica grasă prinsă între bare.

„Era extrem de supărat când l-am găsit ascuns în papuci, dar după o porție de mâncare s-a liniștit din nou”, a spus Ekaterina Bedakova. Apoi, pisica a început să se simtă brusc foarte rău. A început să se sufoce și aproape că nu mai putea respira.

Splina plină de tumori

La analize mai amănunțite, s-a descoperit că Firimitură avea splina plină de tumori și hemoragii interne. Obezitatea pisicii a făcut imposibilă o ecografie amănunțită, pentru a-i salva viața la timp. Pisicul XL s-a stins din viață la finalul lunii octombrie 2024.

„Am acționat imediat – o jumătate de oră mai târziu, el era deja în camera cu oxigen. Nici încercările de resuscitare ale medicilor nu au putut să-l ajute. Dar nu a fost singur în ultimele momente. Cei mai buni medici au luptat pentru viața lui până la ultima suflare”, au anunțat cei de la adăpostul de animale.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!