Mireasa care a înlocuit florile cu căţeii. Cum arată cel mai adorabil buchet de mireasă din lume (Galerie foto)

Când Sarah Malouk Crain a decis să îşi organizeze nunta, ştia că trebuie ca cel mai important eveniment din viaţa ei să includă cumva şi iubirea pe care ea şi soţul ei le au în comun, iubirea pentru câini!

Aşa că după ce rochia, mâncarea, decoraţiile muzica şi tot ceea ce mai trebuia pregătit au fost gata, a venit şi momentul alegerii buchetului pentru poze; şi s-a decis: a salvat căţeluşi orfani şi i-a înlocuit cu florile.

Iar mesajul lui Crain a fost unul clar: Nu cumpăraţi, adoptaţi! Căţeluşii din imaginile de mai jos sunt la fel de frumoşi ca cei pentru care vi se cer bani, în magazine!

Micuţii aparţin rasei Redbone Coonhound şi au fost salvaţi când aveau mai puţin de o săptămână. Pe numele lor Martha, Abigail, Dolley, Elizabeth şi Louisa, căţeluşii au acum 8 săptămâni şi se bucură de căminul primitor, dar şi de privilegiul de a fi protagoniştii unui shooting de nuntă excepţional.

Norocusul căţeluş de doar 9 săptămâni care a avut şansa să se afle în mâinile miresei este o corcitură de pitbull găsit pe străzile din Brooklyn, New York, şi botezat Biggie Smalls. Restul căţeluşilor provin din organizaţia de salvare a căţeluşilor Pitties Love Peace, din Pennsylvania, unde Sarah lucrează.

„Căţeluşii au făcut fotografiile să pară naturale, candide, pure”, au fost de părere nuntaşii.  

Sursa: Bored Panda

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!