Stomatita. Este o inflamatie a mucoasei bucale, datorata unor abcese dentare, boli infectioase, carente de vitamine, corpi straini, alimente pregatite necorespunzator, substante chimice si carii dentare. La depistarea bolii se recomanda sa se faca spalaturi ale cavitatii bucale cu solutii antiseptice sau ceai de musetel. Leziunile pot fi badijonate cu solutii glicerinate de iod sau albastru de metilen. Enterita. Enterita se caracterizeaza prin inflamatia mucoasei intestinale si se manifesta clinic prin fecale moi, care alterneaza cu constipatie cu un scaun sangvinolent. Cauzele enteritelor sunt reprezentate de o hrana necorespunzatoare sau parazitoze gastrointestinale. La aparitia diareei se recomanda suprimarea hranei si administrarea unui ceai antidiareic (de menta). In urmatoarele zile se va administra orez fiert si putina carne cruda de vaca. Se va evita hranirea cu lapte, produse zaharoase sau grasimi. Daca este necesar, se va interveni cu antibiotice sub forma de drajeu. Constipatia. Este destul de frecventa la pisici si mai ales la cele crescute in casa, datorita sedentarismului. Mai poate fi determinata si de o alimentatie bogata in oase de pasare. Aceasta afectiune este mai frecventa la masculii in varsta, fiind cauzata si de hipertrofia prostatei. De asemenea pisicile cu carente in vitamina D se toaleteaza exagerat, inghitind mult par care ingreuneaza tranzitul intestinal. Tratamentul consta in administrarea unui laxativ slab (ulei de parafina sau ricin) inainte de a apela la medic. Se poate preveni constipatia prin introducerea in alimentatie a unor legume sau a laptelui. Inflamatia, abcesul si fistula glandelor perianale. Inflamatia si aparitia abceselor perianale se produc intr-un timp indelungat, ca si la caine, rezultand un continut purulent de culoare maronie. Pisicile care consuma frecvent tacamuri de pasare sunt predispuse la fistule perianale, ca si cele in varta, considerent pentru care trebuie sa verificam cat mai des animalul si sa luam masurile care se impun. Tratamentul consta in eliminarea continutului glandelor, prin compresiune manuala si apoi folosirea unor unguente pentru masarea zonei anale. Publicat la 6 mai 2005