Comportamentul de invatare la pisica cuprinde mai multe tipuri de procese, care vor fi descrise in continuare : Invatarea prin obisnuinta : Acest proces presupune lipsa de reactie a animalului la o serie de excitanti care nu au efecte pozitive sau negative asupra animalului. Ca exemple de obisnuinta sunt deplasatul cu masina, statul intr-un loc galagios, dar cu zgomote de acelasi tip, obisnuinta de a calatori in custi pentru pisicile care calatoresc mult. Invatarea prin recompensa Acest proces se bazeaza pe recompensa intr-un aliment preferat de pisica dupa executarea unui exercitiu dorit de instructor. Pisica asociaza exercitiul cu recompensa si il va repeta. Este foarte important ca pisica sa inteleaga exact ce act este recompensat. Invatarea prin observatie-imitare Acest procedeo consta in repetarea de catre pisica a unor miscari vazute la om sau la alta pisica. Spre exemplu, daca a vazut o alta pisica reusind sa deschida usa prin impingere mai puternica, va incerca si ea sa realizeze acelasi lucru. Invatarea prin consolidare Este invatarea care se realizeaza cand pisica este mica (2-3 luni) si va trebui prin repetitie sa o invatam locul unde trebuie sa isi faca nevoile, sa nu deterioreze obiectele casei, raspunsul la numele propriu, etc. Aceste lectii sunt mult mai greu de insusit la varste mai mari. Publicat la: 18 ianuarie 2005