In ceea ce pare o premiera mondiala, o casa de licitatii din Londra se pregateste sa puna in vanzare luna viitoare 3 dintre picturile abstracte ale cimpanzeului Congo, supranumit in vremea sa "Cezanne din lumea maimutelor". Congo a devenit celebru in 1957, cand lucrarile sale, catalogate de unii critici ca apartinand "expresionismului abstract", au fost expuse la Londra, la initiativa antropologului Desmond Morris. In epoca, operele acestui artist prolific – care a realizat peste 400 de desene si picturi intre varstele de doi si patru ani – au fost primite cu un oarecare dispret. Insusi Morris, care a participat cu Congo si la o emisiune despre animale, a devenit tinta ironiilor cand a inceput sa sustina ca maimutele ar avea o perceptie a artei. Ei bine, incredibil dar adevarat, pe 20 iunie Casa Bonhams va scoate la licitatie 3 lucrari ale artistului Congo, intr-o vanzare care va cuprinde si lucrari ale pictorilor Andy Warhol si Auguste Renoir. Se spera obtinerea unui pret de peste 1000 euro. "Ma indoiesc ca o alta lucrare a unui cimpanzeu a mai fost vreodata vanduta la licitatie" a declarat Howard Rutkowski, directorul de achizitii de la Bonhams. "Ma gandesc ca nimeni nu a mai fost atat de nebun sa o faca", a mai adaugat el. Publicat in www.hazbank.ro, 12 mai 2005