Coloniile de pasari, mandria Deltei Dunarii

Dintre toate zonele protejate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, parca nici unele nu sunt atat de valoroase cum sunt coloniile de pasari. Unele permanente, altele temporare, coloniile reprezinta unele dintre cele mai cautate zone, atat de cei care fac observatii, de cercetatori, dar din pacate si de vanatori.
Colonii de pasari inventariate sunt in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii peste 100. Cele mai multe dintre aceste colonii sunt mixte, cormoranii, lopatarii, tiganusii, starcii, egretele si alte specii vietuind si cuibarind impreuna, insa exista si colonii monospecifice. Dintre acestea din urma, cea mai cunoscuta este cea de la Rosca-Buhaiova, unde se gaseste cea mai mare colonie de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa. Colonii se gasesc mai peste tot in Delta, iar unele dintre cele mai numeroase sunt cele de la Uzlina, Nebunu, Sacalin-Zatoane, Purcelu sau cele din sudul Rezervatiei, de la Grindul Lupilor sau Grindul Chituc. Din fericire, nici una dintre aceste colonii nu figureaza pe harti, iar celor care doresc sa faca observatii nu li se dau decat informatii orientative, tocmai pentru a incerca protejarea speciilor, mai ales in perioada de cuibarit.

VANATOAREA, PERMISA

Turistii care doresc sa faca bird-watching au voie sa ajunga in coloniile de pasari cu barci cu motor, au voie sa le fotografieze si sa le filmeze, dar si sa vaneze in zonele din apropierea coloniilor. In septembrie 2003, Ministerul Agriculturii a emis, cu mult inainte de a decide prohibitia la stiuca, un ordin ecologic prin care interzicea vanatoarea in Delta Dunarii. Dupa numai o luna, in urma presiunilor de tot felul, ordinul a fost suspendat, astfel ca vanatoarea de pasari este in continuare permisa in Delta, doar cateva specii fiind protejate. La vremea respectiva, masura nu avea suportul savantilor romani, ci al organizatiei Birdlife International si al Societatii Regale Britanice de Protectie a Pasarilor. Nimeni nu a venit atunci in sprijinul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) pentru a impedica interzicerea ordinului.

PASARI DE LA CERCUL POLAR

Putini stiu ca in Delta Dunarii ierneaza foarte multe dintre speciile de pasari care cuibaresc dincolo de Cercul Polar de Nord sau in Siberia. Pentru ca in zonele in care traiesc peste vara, temperaturile coboara foarte mult incepand cu lunile octombrie si noiembrie, aceste pasari aleg sa ierneze in Delta Dunarii, unde raman pana la jumatatea lunii martie. Este vorba despre lebada de iarna, care o inlocuieste pe cea de vara, dar si de specii variate de rate si gaste polare. Cele mai valoroase exemplare sunt cele de gasca cu gat rosu, aproximativ 95% din populatia mondiala acestei specii iernand in rezevatie, mai ales in zona lacurilor litorale.

CERCETAREA PASARILOR

Semne de cercetare a coloniilor de pasari din Delta Dunarii exista inca din secolul al XIX-lea, insa un monitoring profesionist s-a facut abia dupa declararea Deltei drept Rezervatie a Biosferei si infiintarea ARBDD, la inceputul anilor 1990. Planul de management al administratiei rezervatiei, elaborat in 1995, a pus la punct cateva programe prin care s-au facut monitorizari ale coloniilor de pasari din Delta. Este vorba despre acel plan de management despre care ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu, sustinea la inceputul acestui an ca nu exista si cerea administratiei rezervatiei elaborarea lui. Dincolo de dispute si de interese, ca si de lacunele legislative, bird-watching-ul ramane, alaturi de pescuit, activitatea preferata a turistilor care viziteaza Delta Dunarii.

02 septembrie 2005

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!