Mirosul este un simt care la caine este de 40 de ori mai dezvoltat decat la om. Cu peste 220 de milioane de receptori, mirosurile devin adevarate armonii in nasul cainelui, iar memoria lor ramane pe tot parcursul vietii acestuia. Mirosul este de natura sa influenteze comportamentul si psihologia cainelui, principalul mod de comunicare si socializare fiind chiar mirosul. Comunicarea prin miros este mediata de elemente chimice produse de caini, care se numesc feromoni. Feromonii sunt prezenti in saliva, fecale, urina, vagin si secretiile acestuia, glandele perianale si intr-o glanda situata in regiunea dorsala a cozii. Feromonii unui caine pot influenta imediat reactiile comportamentale ale altor caini, excitandu-i sau inhibandu-i pe termen lung. Fecalele cainilor actioneaza ca adevarate carti de vizita pentru alti caini, oferind informatii despre sex si pozitia sociala. Un ritual de socializare, de prezentare reciproca, este adulmecarea zonei anale, atunci cand 2 caini se intalnesc. Indiferent de pozitia sociala, cainii se lasa mirositi, ramanand nemiscati, trecand apoi si ei la investigarea celuilalt. In urma unui experiment efectuat in SUA, s-a constatat ca un numar mare de caini au evitat sa intre intr-un cabinet veterinar, unde un caine intr-o stare de alarma a emis o substanta prin glandele anale, dar ca acelasi numar de masculi au intrat, de indata ce locul a fost sprayat cu o secretie a unei femele in calduri. La fel de importanta este si mirosirea marcajelor cu urina, insa acestea atrag dupa sine nevoia de a “amprenta” locul deja marcat, iar cainii mai agresivi pot lua in paza teritoriul respectiv. S-a constatat o reducere considerabila a provocarilor sau chiar a atacurilor asupra altor caini, atunci cand s-a interzis masculului sa ude fiecare colt, fiecare tufis sau copac. Se impune, bineinteles, plimbarea cainelui in lesa si, concomitent, inceperea unui program de educare. Capacitatea cainelui de a analiza si interpreta mirosul tine de dotarea naturala a acestuia. Narile mobile ii permit sa determine directia mirosului, iar analizarea se face prin adulmecare. Am vazut cu totii cum adulmeca un caine – intrerupandu-si respiratia normala. Adulmecarea se face in serii succesive, iar daca in respiratia normala aerul inhalat merge in plamani, prin adulmecare aerul ramane in “culoarele” nazale, unde forma foselor nazale creeaza fluxuri de aer, care fac ca particulele de miros sa se loveasca de receptori. Aceasta calitate senzationala a cainelui a fost folosita in serviciile de paza, prin formarea cainilor de urma. Succesul cainelui in urmarirea unui miros poate fi sporit prin expunerea repetata la acel miros, in cadrul unei pregatiri specializate, cat si prin administrarea unei cantitati mici de cofeina. Abilitatea cainelui poate creste astfel de peste 10 ori. De asemenea, conditiile climaterice avantajeaza, uneori, prelucrarea unei urme, ideal fiind amurgul zilei, timp in care temperatura solului este putin mai mare decat cea a aerului. Cainii pot distinge mirosul diferitelor secretii provenind de la sub-brat, palma sau talpa piciorului ale unei singure persoane, iar in urma unor experimente, s-a constatat ca acestia pot detecta prin miros starile emotionale ale oamenilor. Cel mai buni caini de urma sunt cei din rasa Bloodhound, iar aici par sa exceleze masculii, mai mult ca sigur datorita faptului ca adulmecatul este mult mai des practicat in comportamentul teritorial si sexual.