Pasarile rinocer fac parte din subordinul Bucerotes si formeaza o singura familie Bucerotidae, care este reprezentata prin aproximativ 45 de specii in sudul si centrul Africii, in sudul Asiei si pe insulele malaieze. In general, aceste pasari sunt de talie mijlocie, insa pot ajunge si la dimensiuni considerabile. Se remarca prin ciocul mare si prin creasta lor speciala. In functie de specie, pasarile rinocer pot avea unul (Bucorvus abyssinicus – Corbul cu corn, Lophocerus nasutus – Pasarea toko cenusie) sau doua coarne (Dichoceros bicornis). Ciocul reprezinta o formatiune puternica, indoita si turtita lateral si este prevazut la baza, in majoritatea cazurilor, cu excrescente osoase, curioase, de diferite forme. Capul este relativ mic, ochii sunt mari, inconjurati de gene rigide, iar gatul este destul de lung. De obicei, pasarile rinocer au picioarele scurte. Penajul are intotdeuna culori sumbre: negru, cenusiu, cafeniu, cu mai mult sau mai putin alb, culoarea ciocului fiind diferita de la specie la specie: Lophocerus flavirostris (pasarea toko) are ciocul galben, Lophocerus erythorhynchos (pasarea toko de talie mica) are ciocul rosu. Traiesc, in general, in grupuri de cate 8 pasari, dintre care numai o pereche face pui, restul avand rolul de “ajutoare”. Petitul este galagios si foarte dinamic. Pasarile emit un sunet putenic, reverberat de portiunea marita din varful ciocului, denumita “casca”. Femela este partea activa a perechii: da cu ciocul in pamant, isi infoaie penele si ofera masculului daruri nuptiale: insecte, broaste, serpi sau fructe. Femela face doua oua, de dimensiunea oualelor de gaina, pe care le cloceste timp de 84 de zile. Un singur pui este crescut, celalalt fiind eliminat. Interesant este modul in care perechea isi construieste cuibul, in vederea clocitului. Masculul isi zideste femela atunci cand aceasta depune ouale. Cuibul este facut intr-o scorbura a unui copac, iar mascului aduce materialul de constructie, care consta in pamant uscat amestecat cu saliva. Cei doi construiesc un perete in fata scorburii, care se cimenteaza dupa uscare. Femela este zidita in interior, singura legatura cu exteriorul facandu-se printr-o fanta, prin care este hranita de catre mascul pe tot parcursul clocitului.