Fiecare dintre noi a păstrat un obicei pe care îl avea în copilărie. Spre exemplu, unii oameni (trebuie să recunoaştem – chiar şi noi, cei din redacţie) încă dorm cu aceeaşi jucărie de pluş, de zeci de ani. Şi se pare că acesta nu este doar cazul oamenilor, ci şi al necuvântătoarelor. Şi ele, uneori, se comportă exact ca atunci când erau doar un ghemotoc! Ne-ar plăcea să împărtăşim cu voi câteva fotografii cu pisici care, deşi au crescut între timp, nu au nici cea mai mică intenţie de a-şi schimba obiceiurile „din perioada inocenţei”. Iar acest lucru funcţionează şi în cazul deprinderilor mai puţin pe placul stăpânilor! De aceea, vă lăsăm cu savuroasa galerie foto de mai jos: Sursa: Brightside.me