Pestele unditar (Lophius americanus)

pestele unditarPestele unditar face parte din familia Lophiidae,
reprezentata de 24 de membri, avand cea mai neconventionala infatisare dintre
toti. La prima vedere pare a fi compus tot numai din cap – acesta este intins
pe aproape intreaga lungime a corpului sau aplatizat. Cu cat inainteaza inspre
coada, corpul devine din ce in ce mai ascutit. Pielea este inchisa la culoare,
aspra, noduroasa si lipsita de solzi. In ciuda aparentei sale inapetisante, Lophius
americanus
are o carne gustoasa si este foarte cautat in randul amatorilor de
delicatese. Traieste, in special, in apele de pe coasta Americii de Nord si in
oceanul Atlantic.

Gura in forma de semicerc este imensa, accesorizata
cu niste dinti mari, care-i confera pestelui un aspect fioros. Deasupra capului
prezita trei excescente sub forma unor spini lungi, pozitionati intre ochi. Unul
dintre acestia este modificat, avand aspectul unei tije prevazute cu un glob
stralucitor in capat. In acest glob se gasesc bacterii fosforescente, parazite,
care se hranesc cu substantele produse de pestele unditar. Astfel ca tija
actioneaza ca o undita, iar globul ca o momeala pentru pestii, calmarii si
crustaceii, care se arunca asupra luminitei si nimeresc in gura unditarului. Aceasta
particularitate este rezultatul adaptarii speciei la conditiile de viata: Lophius americanus traieste pe fundul
oceanelor, la o adancime mai mare de 10.000 de metri, unde prada se captureaza
mai greu prin metodele “clasice”.

Aripioarele dorsale si cele ventrale sunt plasate
in zona dinspre coada, iar cele doua aripioare pectorale sunt mari,
asemanatoare unor brate si sunt prevazute, in partea din spate, cu branhii in
forma de lamele. Femelele cresc mult mai repede decat masculii si traiesc mai
mult decat acestia. De asemenea, sunt mai dezvoltate. Lungimea medie pe care o
pot atinge pestii unditari este de 70-120 m., si numai in cazuri exceptionale
pot ajunge la 200 cm. Perioada prolifica coincide cu inceputul anului si dureaza
timp de sase luni. Desi este o perioada lunga, insa femelele depun pe fundul
apei numai un saculet cu icre, spre deosebire de cod, merlan sau eglefin, specii
care depun icre de mai multe ori in sezonul de imperechere.

www.zooland.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!