Cunoscut si sub denumirea de Tembadau, Bos Javanicus este o specie de bivol salbatic pe cale de disparitie, care traieste in sud-estul Asiei. In unele regiuni exista si varianta domesticita a acestui animal – bivolul Bali – reprezentat de aproximativ 1,5 mil. de exemplare, folosite in gospodarii atat ca animale de povara, cat si pentru carnea lor gustoasa. Bali a fost introdus si in partea nordica a Australiei, insa aici traieste in salbaticie. Bantengul este un animal frumos, fiind foarte asemanator, ca dimensiuni si culoare, cu vitele domestice. Atinge o inaltime de 1,55 – 1,65 m si o greutate de 600 pana la 800 kg. Prezinta un puternic dimorfism sexual. Masculii adulti au corpul acoperit de un par scurt intr-o nuanta inchisa de albastru sau castaniu, in timp ce femelele si viteii au parul roscat, iar pe spate prezinta dungi mai inchise la culoare. Atat masculii cat si femele au picioarele acoperite de o portiune alba, ca un ciorap, iar partea dorsala, zona din jurul botului si cea din jurul ochilor sunt albe. Spre deosebire de bovinele domestice, bantengii au gatul mai subtire si capul mai mic si prezinta o incretitura pe spate, in apropierea umerilor. Coarnele femelelor sunt scurte si curbate foarte strans inspre interior, in timp ce ale masculilor sunt arcuite in sus si lungi de 60-75 cm, fiind conectate printr-o portiune ca o coroana. Bivolii din specia Bos javanicus sunt animale sociale, petrecandu-si majoritatea timpului in cirezi de 2 pana la 40 de animale, care sunt, de obicei, conduse de catre o bivolita batrana, insotita de un singur mascul adult. Ceilalti masculi traiesc singuri sau in grupuri de “celibatari” si sunt activi atat noaptea, cat si ziua. Cirezile, insa, au adoptat o viata de noapte. Bantangii se hranesc in principal cu iarba, babus, frunze, fructe sau ramuri ale arbustilor de padure – in functie de sezon. Singurul mascul al cirezii se reproduce cu toate femelele din grup, competitia fiind, in consecinda, extrem de dura. Desi animalele aflate in captivitate sunt apte de reproducere pe tot parcursul anului, cele salbatice se imperecheaza numai in lunile mai si iunie. Dupa o perioada de gestatie de 285 de zile, femelele nasc un singur vitel, pe care il vor purta alaturi de ele o perioada de 6 pana la 9 luni. Bantangii ating maturitatea sexuala dupa 2-3 ani. Ca medie de viata, recordul a fost stabilit de un exemplar salbatic de 20 de ani – in captivitate animalele traiesc cu 5-6 ani mai mult. Pentru a preveni disparitia anumitor animale, oamenii de stiinta au recurs la clonare, ca mijloace de repopulare si prezervare ale anumitor specii. Bantengul, vinat intens de-a lungul timpului pentru coarele sale frumos arcuite face parte, potrivit Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN), din speciile “grav amenintate“. Astfel ca s-a recurs si in cazul sau la procedeul clonarii, la inceputul lunii aprilie a anului 2003, nascandu-se primul pui de banteng clonat. (Sursa: adevarul ro) Corina DovincaZooland.ro