Denumita stiintific Felis Catus, pisica este un animal de companie preferat de foarte multi iubitori ai necuvantatoarelor. Deseori, acestia sunt tulburati insa de comportamentul agresiv pe care pisicile il manifesta. Tinand cont ca fac parte din clasa felinelor, pisicile sunt animale de prada, iar agresivitatea si instinctul de vanatoare sunt trasaturi absolut naturale. In niciun caz ele nu trebuie lovite sau pedepsite in accesele lor de furie pentru ca nu vor sti de ce. Atunci cand va urmaresc, va sar la picioarele sau va fixeaza cu privirea acordati-le atentie si timp si comportati-va cu ele ca cu niste fiinte umane. Pe langa aceste manifestari, pisicile sunt surprinse uneori torturand cate un soricel sau cate o pasare, desi sunt hranite cu atentie, sunt ingrijite si rasfatate de catre stapanii lor si traiesc intr-un mediu igienic, si nu intr-unul invadat de rozatoare. Aceste creaturi simpatice sunt cele care se transforma in vanatori sadici atunci cand isi intalnesc prada si, desi ar putea sa o anihileze dintr-o singura muscatura, prefera sa o supuna unui joc nemilos de-a prinselea. Consecinta acestei “tachinari” este, desigur, fatala, insa victima ametita poate sucomba de frica, inainte de a primi lovitura mortala. Pentru pisicile domestice (cele care sunt adoptate drept animale de companie) aparitia unui soricel sau a unei pasari mici reprezinta un eveniment rarisim, fapt pentru care acestea prelungesc cat mai mult posibil “preludiul mortii”. Cursa vanatorii este independenta de nevoia de hrana, dar, la fel cum foamea se intensifica in lipsa hranei, tot astfel impulsul de a vana se amplifica in absenta prazii. Uneori pisicile duc acest joc la extrem, iar prada sufera o moarte lenta si sangeroasa. Conform acestui principiu s-ar putea crede ca pisicile crescute pe langa gospodariile oamenilor tocmai in scopul combaterii daunatorilor (soareci si sobolani, in special) nu au dezvoltat acest impuls de a se juca cu prada pe jumatate moarta. Si, in majoritatea cazurilor, acest lucru este adevarat, insa cercetatorii au constatat ca, ocazional, unele femele practica preludiul mortii, asa cum l-am numit. Si au explicat acest fenomen ca fiind unul “educativ” – femelele duc prada pe jumatate vie in adapost pentru a da puilor lor o lectie despre cum trebuie sa ucida pentru a supravietui. Acest proces educational matern provine dintr-un instinct natural de conservare si constituie o parte importanta in dezvoltarea ulterioara a puilor. O alta explicatie a acestui comportament sangeros ar fi urmatoarea: cand sunt atacati de catre pisici sobolanii devin extrem de nervosi si incearca sa se apere muscand la randul lor vanatorul. Aceste muscaturi determina pisicile sa-si retraga ritmic labutele, lovind prada cu ghearele scoase numai atunci cand considera ca nu sunt in pericol de a fi ranite. Jocul este destul de rapid, iar scopul loviturilor este acela de a ameti sobolanul si de a-l determina sa nu mai riposteze, inainte de a i se aplica lovitura mortala. Corina DovincaZooLand.ro