Reprezinta una dintre cele 4 specii europene de pasari care fac parte, din punct de vedere taxonomic, din genul Corvus al familiei Corvidae. Exemplarele sin subspecia Corvus frugilegus sunt cele mai mari variante ale acestei specii, avand ciocul puternic si penajul negru. Acestea pot fi intalnite din Europa de Vest si pana in stepele din Asia, tinutul Altai. Cealalta varianta – Corvus frugilegus pastinator este compusa din cele mai mici reprezentante ale speciei, avand penajul intunecat, cu nuante purpuri si putand fi intalnita din Asia si pana la Coasta Pacificului. Ca dimensiuni, cioara de camp este foarte asemanatoare cu cioara neagra sau cu cea vanata – Corvus corone, respectiv C. Cornix. Exemplarele adulte au la baza ciocului o portiune de piele golasa, albicioasa inspre gri, si o creasta usor ascutita. Reprezentantii tineri si puii din aceasta specie sunt mult mai aproape ca aspect de ciorile negre, mai ales in privinta trasaturilor faciale si a narilor, diferenta fiind facuta de ciocul mai puternic si mai evidentiat al exemplarelor din specia Corvus frugilegus. Ciorile sunt pasari omnivore, hranindu-se cu o mare varietate de carne, inclusiv cu viermi de pamant sau alte nevertebrate, seminte si radacini uscate (pe care le consuma in special iarna). Se hranesc pe pamant, deseori ingropand o parte din hrana in sol, cu ajutorul ciocului, in vederea consumarii ulterioare. Ciorile sunt pasari sociabile, vietuind si cuibarind in grupuri mari, denumite generic colonii. Iarna se aduna in adaposturi comune, formate dintr-un numar apreciabil de pasari. Grupurile astfel formate sunt impresionabile ca numar, una dintre cele mai mari intalnindu-se in nord-vestul Scotiei si constand in 65.000 de exemplare. In decursul lunii februarie pasarile se reintorc in prorpiile colonii in vederea reproducerii, fiecare pereche luand in posesie teritoriul aflat in imediata apropiere a cuibului lor. In timpul ritualului de imperechere masculul paseste tantos de jur imprejurul femelei, isi arcuieste corpul, pozeaza si croncane; uneori isi desarta continutul de hrana din propria punga in ciocul femelei, inainte ca imperecherea sa aibe loc. In cuibul confectionat din ramuri de copaci femelele depun, in luna martie, 3-5 oua cenusii verzui, pe care le clocesc vreme de 18 zile. Pe toata perioada clocitului si pana cand puii sunt apti sa paraseasca cuibul, ele sunt hranite de catre masculi. Dupa 40 de zile puii sunt complet dezvoltati, insa vor mai ramane dependenti de parintii lor pana la 60 de zile; total independeti devin abia dupa 5 luni. La fel ca majoritatea membrilor familiei ciorilor, corbul reprezinta o figura aparte in folclor, fiind initiatorul multor superstitii. Astfel, un tinut abandonat brusc de o colonie de ciori este considerat a fi blestemat. De asemenea, se spune ca ciorile de camp pot prevesti ploaia printr-un comportament specific sau ca pot “mirosi” apropierea mortii. Corina DovincaZooLand.ro