Este foarte bine adaptata conditiilor vietii cavernicole, fiind cunoscuta si sub denumirile de: guacharo, murraca, oil bird sau diablotin. Mentionata inca de acum 300-400 de ani in rapoartele misionarilor spanioli, trimisi sa crestineze populatiile de indieni din diferitele tinuturi ale Americii de Sud, Guacharo poate fi intalnita, in prezent, in zonele impadurile si in pesterile din Guyana si insulele Trinidad, pana in Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia. A fost descoperita in 15 pesteri din America ecuatoriala, situate intre 700 si 1 300 m. altitudine. Guacharo migreaza sezonal, parasind pestera in care obisnuieste sa cuibareasca, in cautarea hranei. Ocazional poate fi intalnita si in Costa Rica, Panama sau Aruba. Face parte din familia Steatornithidae, subordinul Steatornithes si a fost plasata in ordinul Caprimulgiformes, cercetarorii fiind, insa, de parere ca pasarea prezinta suficiente carateristici distinctive pentru a fi incadrata intr-un ordin separat – inca nu s-a stabilit un nume pentru acesta. Guacharo este o pasare zvelta, brun roscata, cu aripile prevazute cu puncte albe in forma de inima, conturate cu negru. Corpul ei masoara, in medie, 50 cm., iar deschiderea aripilor este de 91 cm. pana la 1,20 m. Are ciocul lung si acvilin, inconjurat la baza de o multitudine de pene mici. Ochii o nuanta bruna, iar picioarele seamana cu cele ale turturelelor. Cuibareste in pesteri, intr-o zona cuprinsa intre 200 si 750 m. de la deschidere, intr-un deplin intuneric. In cuibul, asemanatoare unui tort, scobit la mijloc, femela depune 2 pana la 4 oua albe, lucioase, care capata in scurt timp o nuanta mai inchisa – galben maronie. Puii sunt neobisnuit de grasi, abdomenul lor fiind captusit cu un tesut adipos comparabil cu o perna. Cantitatea de grasime se datoreaza alimentatiei bogate in fructe de palmier, bogate in ulei vegetal (palmeina) si lipsei totale de miscare – puii nu se misca din intunericul pesterii timp de patru luni. In trecut, indienii localnici organizau anual asa-numita „la pesca de los guacharos” – o vanatoare cumplita, in urma careia mii de pasari erau distruse. Scopul acestui masacru era colectarea grasimii tinerelor pasari, pe care, in cuida proprietatilor ei remarcabile (este atat de curata incat poate fi pastrata peste un an de zile fara sa rancezeasca), indienii o foloseau drept combustibil pentru felinare si lampi. Masacrul pasarilor Guacharos a incetat in anul 1949, cand guvernul Venezuelei a decretat infiintarea Parcului National Alexander von Humboldt (de la numele marelui geograf german, caruia ii datoram mare parte dintre datele referitoare la viata si comportamentul acestor pasari). Astfel ca specia Steatornis caripensis se afla, incepand din acel an, sub ocrotirea legii. Corina DovincaZooLand.ro