Dacă vine vorba despre nume amuzante, cu siguranţă fiecare dintre noi are în minte cel puţin unul pe care îl poartă, nu prea entuzismat, un prieten sau o cunoştinţă. Ei bine, vestea bună pentru cei care suferă din acest motiv este că nu doar oamenilor li se întâmplă să fie botezaţi cu nume care nu îi face mândri, ci şi animalele! Şi nu vorbim aici despre pisicuţe şi câini cărora li s-au dat nume bizare, ci despre specii de animale care poartă nume amuzante. Slippery dick – Halichoeres bivittatus este o specie de peşte care face parte din familia Labridae, ce trăieşte în adâncul oceanului Atlantic, în special lângă statul Carolina de Nord. Slippery dick poate măsura până la 20 de centimetri. Corpul său de formă uşor cilindrică este acoperit cu mucus, ca mecanism de apărare. Colon rectum – Colon rectum este o specie de gândac descoperită şi botezată de omul de ştiinţă Melville Harrison Hatch, în 1993. Agra Vation – Agra Vation este, contrar denumirii, o specie de gândac inofensivă, una dintre cele 40.000 de specii de gândaci care fac parte din familia Carabidae. Aha ha – Aha ha (de la Aha genus) reprezintă o specie de viespi australiene. A fost botezată de entomologul Arnold Menke, în 1977: când a primit insecta de la un coleg, acesta a exclamat: „aha!”. Carmenelectra Shechisme – Pronunţându-se Carmen Electra she Kiss me, Carmenelectra Shechisme este, de fapt, numele unei molii. Parastratiosphecomyia stratiosphecomyioides – Conţinând 42 de caractere, Parastratiosphecomyia stratiosphecomyioides este cel mai lung nume ştiinţific. Parastratiosphecomyia stratiosphecomyioides este o muscă ce trăieşte în India. Pieza Kake – Pieza Kake provine, în mod evident, de la Piece of Cake (bucăţică de prăjitură)şi aparţine unei muşte pufoase. Numele Pieza este derivat al grecescului piezos, care înseamnă a stoarce, referindu-se la forma ciudată a pompei de reproducere a femelei. Sursa: Oddee