Familia Ibis este compusa din aproximativ 26 de specii de pasari, incluzand si lopatarii. Poate ca cel mai sugestiv nume al acestor vietuitoare este cel folosit de egipteni in Antichitate – “Ibis sfant”. Aceste pasari de balta prefera zonele cu clima calda, golfurile putin adanci, lagunele, lacurile si mlastinile. Ele zboara batand din aripi si apoi planeaza, cu picioarele si cu gatul intinse. Majoritatea ibisilor traiesc in colonii mari, isi fac cuiburi din bete si depun 3 pana la 5 oua. 5. Ibisul sfant al Egiptului: cunoscut sub denumirea stiintifica de Threskiornis aethiopica, acesta este mai degraba numit de catre Etiopieni, decat de egipteni. La momentul actual este nativ din sudul Arabiei si din Sub Sahara Africana. In orice caz, acest Ibis a fost intr-adevar pasarea sacra a Egiptului Antic. Era asociat cu zeul Thoth – zeul intelepciunii, care era deseori reprezentat sub forma unui om cu cap de Ibis. Ibisul sfant creste pana la 75 cm in lungime; corpul este in mare parte alb, cu cateva pene negre in aripi si in partea de jos a spatelui; capul si gatul sunt, de asemenea, de culoare inchisa. Potrivit Bird Life International, Ibisul sfant african a fost evaluat ca avand un statut ingrijorator, tinand cont de amenintarile cu care se confrunta, in ceea ce priveste aria de raspandire si populatia. Numarul exemplarelor poate scadea lent, in cazul in care dieta ibisului nu contine insecte, amfibieni, pesti si mamifere mici. 4. Ibisul rosu sud-american – traieste in regiunile calde din partea de nord a Americii de Sud, in apele putin adanci si pe malurile raurilor. Denumit stiintific Eudocimus rubber, acest ibis este putin mai mic decat Ibisul sfant., ajungand pana la 63 cm in lungime. Penajul sau de un rosu aprins il face extrem de vizibil, chiar daca varfurile aripilor sunt inchise la culoare, iar abdomenul are o nuanta mai pala. In salbaticie, populatia de Ibisi rosii se afla sub presiune, din cauza pierderii habitatului si a distrugerii manglierilor. Desi nu sunt inca in pericol, statutul lor este ingrijorator, iar populatia se afla intr-un declin lent. 3. Ibisul lucios sau Plegadis falcinellus, are un penaj inchis la culoare, insa, dupa cum sugereaza si numele, extrem de lucios. Desi este considerat a fi, mai degraba o pasare mica, acest ibis poate ajunge pana la 70 cm in lungime. Traieste in America Centrala, in SUA, Europa, Africa si zone razlete din Asia si din Australia si este o pasare prolifica. 2. Ibisul plesuv nordic – cunoscut si sub numele de Waldrapp in Europa Centrala si alintat Waldi de Fritz, acest Ibis este grav amenintat cu disparitia. Pe vremuri, specimenul era raspandit in nordul Africii si Orientul Mijlociu, iar in Alpi existau colonii de reproducere, insa la momentul actual mai poate fi intalnit numai in Maroc si in unele regiuni din Siria si Turcia. Este o pasare mare ce poate ajunge pana la 80 de cm in lungime, are ciocul lung si curbat si creasta ciufulita, formata din pene din jurul gatului. Vaneaza atat pe stanci si pe pamantul uscat, cat si in zonele umede, prada fiind variata si cuprinzand de la insecte, serpi si pesti, pana la lilieci si rozatoare mici. Se hraneste, de asemenea, cu fructe de padure, lintita si alta cateva tipuri de vegetatie. Desi nu exista nicio explicatie pentru pierderea dramatica a populatiei de ibisi plesuvi, cauzele pot fi legate de perturbarea zonelor de reproducere si de incalcarea umana a habitatului lor natural. Johannes Fritz, un student inscris la doctorat in cadrul institutului „Konrad Lorenz“ din Austria, a fost cel care s-a preocupat activ de salvarea acestei specii. El a lansat ideea ca principala cauza a decimarii populatiei este uitarea vechiului traseu de migratie. 1. Ibisul cu capul negru sau Threskiornis melanocephalus – traieste in zonele umede ale Asiei si este considerat “aproape amenintat”, din cauza unui cumul de factori care tin de pierderea habitatului in urma cultivarii terenurilor, dar si de colectarea oualelor si de vanarea lor de catre oameni. La momentul actual, se pare ca nu se afla in desfasurare nicio masura conservare. Ibisul cu capul negru poate trai alaturi de fermieri, in campurile de orez, dar si in mlastinile cu apa dulce, in lagunele de coasta si aproape in orice zona umeda. Se hraneste in special cu peste, broaste si insecte. Sursa foto Corina Dovinca ZooLand.ro