Azi vă prezentăm 30 de boli comune la cai. Sunt susceptibili la multe boli și leziuni comune care le pot afecta bunăstarea, performanța și longevitatea. De la probleme digestive la afecțiuni respiratorii, tulburări musculare, probleme ale copitelor și multe altele. Pe scurt, sănătatea lor trebuie gestionată corespunzător, pentru a evita problemele pe termen lung. Înțelegerea bolilor comune ale cailor este esențială pentru oricine implicat în îngrijirea ecvină. Recunoașterea timpurie a simptomelor poate duce la rezultate mai bune ale însănătoșirii. 30 de boli comune la cai Acest ghid prezintă 30 dintre cele mai frecvente boli ale cailor, potrivit madbarn.com. Proprietarii și îngrijitorii pot să se familiarizeze cu simptomele, cauzele, tratamentele și măsurile preventive. Indiferent dacă deții un singur cal sau administrezi un grajd, acest ghid îți va oferi cunoștințele necesare pentru a menține sănătatea și bunăstarea companionilor tăi ecvini. Afecțiuni gastrointestinale la cai Aceste animale au un tract gastrointestinal foarte mare, predispus la dezvoltarea unor boli. Pot suferi de infecții, obstrucții, ulcere și alte afecțiuni care necesită îngrijire veterinară. Obstrucția esofagiană Obstrucția esofagiană, cunoscută sub numele de înec, apare atunci când esofagul este blocat de hrană sau de un obiect ingerat. Caii care suferă de această afecțiune nu pot înghiți. Hrana sau apa consumată revine prin esofag și iese pe nări sau pe gură. Cea mai frecventă cauză a obstrucției esofagiene este mestecarea insuficientă a hranei. Caii care mănâncă rapid sau au probleme dentare, care îi împiedică să mestece corespunzător, sunt mai predispuși. Unii cai pot dezvolta obstrucție esofagiană din cauza unor leziuni anterioare la nivelul peretelui esofagian sau a unor tumori care comprimă esofagul. Simptomele obstrucției esofagiene Regurgitare Extinderea capului și gâtului Tuse Eliminarea unor cantități mari de hrană pe nări Transpirație Neliniște Pentru a diagnostica afecțiunea, medicul veterinar utilizează un tub nazo-gastric, introdus prin nări până în stomac. În timpul inserării, tubul intră în contact cu materialul care blochează esofagul, indicând localizarea obstrucției. Tratamentul constă în administrarea de fluide direct în esofag pentru a dizolva materialul care cauzează blocajul. Medicul veterinar poate administra medicamente pentru relaxarea musculaturii esofagului. Majoritatea cailor se recuperează complet după un episod de obstrucție esofagiană. Totuși, unii pot dezvolta pneumonie de aspirație dacă particule de hrană ajung în plămâni. Caii care au avut un episod de obstrucție în trecut prezintă un risc crescut de recidivă. Atenție! Intubarea nazo-gastrică trebuie efectuată numai de către un medic veterinar. Nu există o metodă sigură de a efectua această procedură acasă. Colici Colica nu este o boală sau o afecțiune specifică, ci un termen general care se referă la durerea abdominală. De obicei, este cauzată de probleme la nivelul tractului gastrointestinal, dar orice organ abdominal afectat poate provoca simptome de colică. Cauze posibile ale colicii: Ulcere gastrice Inflamația intestinelor sau a colonului Infecții parazitare ale tractului digestiv Deplasarea sau torsiunea intestinului sau a colonului Obstrucția colonului sau cecumului cu nisip sau fibre nedigerate Distensia gazoasă a colonului sau cecumului Tumori abdominale Torsiunea uterului Inflamația ficatului Calculi renali (pietre la rinichi) Simptomele colicii: Manifestările colicii variază în funcție de severitatea durerii. Printre semnele posibile se numără: Apetit redus Letargie Scăderea producției de fecale Scrâșnirea dinților Reflexul Flehmen (ridicarea buzei superioare) Culcat frecvent sau rostogolire excesivă Lovirea cu copita pe sol Mușcături sau lovituri în zona flancurilor și a abdomenului Transpirație excesivă Incapacitatea de a sta în picioare Agitație severă care poate duce la auto-vătămare Întinderea exagerată a corpului Diagnostic și tratament: Primul obiectiv al medicului veterinar este să determine dacă animalul necesită intervenție chirurgicală sau dacă poate fi tratat doar cu medicamente. Intervenția chirurgicală realizată rapid după diagnostic îmbunătățește șansele de supraviețuire ale calului. Pentru a evalua gravitatea colicii, se pot folosi următoarele metode de diagnostic: Intubare nazo-gastrică – introducerea unui tub prin nări în stomac Palpare rectală Analize de sânge Abdominocenteză – prelevarea unui eșantion de lichid abdominal Ecografie abdominală Endoscopie – examinarea stomacului cu ajutorul unei camere speciale Atenție! Intubarea nazo-gastrică trebuie realizată doar de un medic veterinar. Nu există o metodă sigură de a efectua această procedură acasă. Tratamentul și prognosticul depind de cauza colicii. În unele cazuri, este necesară o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea țesuturilor afectate sau pentru repoziționarea organelor interne. Alte colici pot fi tratate cu analgezice, laxative și terapie cu fluide. Caii care nu necesită intervenție chirurgicală au, de obicei, un prognostic mai bun. Bolile dentare la cai Bolile dentare sunt foarte frecvente la cai, în special la cei bătrâni, ale căror dinți se deteriorează cu înaintarea în vârstă. Se estimează că până la 50% dintre cai suferă de afecțiuni dentare. Dinții cailor sunt natural aliniați asimetric, având o mandibulă inferioară mai îngustă și o maxilară superioară mai largă. Această anatomie determină uzură inegală, ceea ce îi face predispuși la diverse anomalii dentare. Probleme dentare frecvente la cai: Puncte ascuțite (care pot cauza leziuni la nivelul obrajilor și limbii) Cârlige și rampe dentare (uzură anormală a suprafeței dinților) Boala parodontală (afectarea gingiilor și a structurilor de susținere a dintelui) Resorbția odontoclastică ecvină și hipercementoză (o afecțiune progresivă care afectează dinții) Fracturi dentare Infecții la nivelul rădăcinii dentare Simptome ale problemelor dentare la cai: Caii care suferă de dureri dentare pot avea dificultăți la mestecat, pot scăpa hrana din gură sau pot mânca mai lent decât de obicei. Alte simptome includ: Respirație urât mirositoare Scădere în greutate Apetit redus Diagnostic și tratament: Diagnosticul bolilor dentare necesită o examinare orală detaliată sub sedare. În timpul examinării, medicul veterinar palpează dinții, îi inspectează vizual și folosește sonde dentare pentru a verifica eventualele spații sau zone afectate. Majoritatea problemelor dentare pot fi corectate printr-un detartraj și ajustare dentară regulată. Totuși, unele afecțiuni necesită extracția dintelui sau intervenții chirurgicale. Pentru a preveni complicațiile dentare și a detecta din timp problemele în dezvoltare, se recomandă controale stomatologice anuale, efectuate de un specialist calificat. Diareea la cai Diareea reprezintă o creștere a conținutului de apă în materiile fecale. Aceasta poate fi: Acută – durează câteva zile Cronică – persistă mai mult de două săptămâni Cauze posibile ale diareei: Boli infecțioase Tumori Infecții parazitare Afecțiuni dentare Dezechilibrul microbiomului intestinal Până la 50% dintre cazurile de diaree la cai nu au o cauză identificabilă. Diagnostic și investigații: Identificarea cauzei diareei ajută la stabilirea tratamentului adecvat și poate indica prezența unei probleme mai grave. Metodele de diagnostic includ: Analize de sânge Analize de urină Abdominocenteză – prelevarea unui eșantion de lichid abdominal Ecografie abdominală Intubare nazo-gastrică (introducerea unui tub prin nări în stomac) Palpare rectală Cultura bacteriană a materiilor fecale Endoscopie – examinarea stomacului Test de sedimentare a nisipului în fecale Atenție! Intubarea nazo-gastrică trebuie efectuată doar de un medic veterinar. Tratament: Principalul obiectiv al tratamentului este prevenirea deshidratării. Caii nu pot compensa întotdeauna pierderile mari de apă și electroliți doar prin consumul de lichide. Motiv pentru care pot necesita intervenție medicală. Tratamentul poate include: Fluide orale administrate printr-un tub nazo-gastric Fluide intravenoase Medicamente antidiareice Probiotice Transplant de microbiotă fecală Prognostic: Șansele de recuperare depind de cauza diareei. Majoritatea cailor se recuperează complet cu o gestionare corespunzătoare a afecțiunii. Ulcerele gastrice la cai Ulcerul gastric este o leziune a mucoasei stomacului, care expune țesuturile subiacente. Majoritatea cailor dezvoltă ulcere gastrice în zona non-glandulară a stomacului, care oferă protecție redusă împotriva acidului gastric coroziv. Prevalență și factori de risc Ulcerele gastrice sunt extrem de frecvente la cai. Studiile arată o incidență între 11% și 100%, în funcție de grupul de cai analizat. Factorii care cresc riscul de ulcer includ: Antrenamente intense și regulate Perioade prelungite de post zilnic Dietă bogată în cereale și săracă în furaje fibroase Simptome ale ulcerului gastric Mulți cai cu ulcere gastrice nu prezintă simptome evidente. Atunci când apar simptome, acestea pot include: Apetit redus Performanță scăzută Scădere în greutate Schimbări de comportament Colici ușoare Diagnostic și tratament Diagnosticul ulcerelor gastrice se face prin gastroscopie. Este un procedeu în care o cameră este introdusă în stomac pentru a vizualiza leziunile. Tratamentul implică administrarea de medicamente care reduc producția de acid gastric. Cum ar fi omeprazolul, care permite vindecarea mucoasei stomacului. Prognostic și management pe termen lung Majoritatea cailor se recuperează complet, însă gestionarea continuă poate fi necesară. Inclusiv administrarea de medicamente antiacide și ajustarea dietei pentru a preveni recurența ulcerelor. Paraziți interni la cai Paraziții interni sunt foarte frecvenți la cai, majoritatea având cel puțin un tip de parazit în tractul lor gastrointestinal. Caii dobândesc de obicei infecțiile parazitare prin ingerarea ouălor de paraziți din mediu. Paraziți interni comuni la cai: Strongili mici și mari Cestode (tenii) Limbrici Viermi cu fir Viermi cu ac Larve în stomac De obicei, paraziții interni nu cauzează boli semnificative la caii adulți sănătoși, decât dacă sunt prezente în număr foarte mare sau dacă afectează țesuturile. Paraziții sunt mai periculoși la mânji, care nu au avut ocazia să dezvolte imunitate naturală. Simptome ale bolii parazitare: Diaree Colici Scădere în greutate Umflături la nivelul abdomenului inferior Eșec în schimbarea blănii de mânj Creștere încetinită Diagnostic și tratament: Diagnosticul paraziților interni se face prin numărarea ouălor de parazit în materiile fecale ale calului. Medicii veterinari recomandă aceste teste anual pentru a monitoriza infecțiile parazitare și pentru a se asigura că caii cu o incidență mare de paraziți sunt tratați corespunzător. Tratamentul implică administrarea de medicamente antiparazitare precum ivermectina sau praziquantel. Aceste medicamente trebuie administrate doar la recomandarea medicului veterinar și pe baza rezultatelor testului de numărare a ouălor. Există o rezistență crescută a paraziților la aceste medicamente. Febra de Potomac la cai Febra de Potomac (PHF) este cauzată de o infecție cu bacteria Neorickettsia risticii. Aceasta are un ciclul complex de viață, implicând melci, planari și insecte acvatice precum efemeridele. Caii se pot infecta prin consum de apă contaminată sau prin găsirea pe iarbă umedă, care adăpostește insectele acvatice. După ce ajunge în colonul mare și cec al calului, N. risticii se multiplică, provocând inflamație și daune la nivelul tractului gastrointestinal. Simptomele includ: Febră Apetit redus Letargie Colici Diaree Laminită Diagnostic și tratament: Diagnosticul de PHF se face printr-o combinație de analize de sânge și teste diagnostice pentru a identifica ADN-ul bacteriei N. risticii. Tratamentul constă într-un antibiotic specific, oxitetraciclină, iar tratamentele de susținere pot include medicamente antiinflamatorii și fluide intravenoase. Majoritatea cailor cu simptome ușoare de PHF se recuperează complet în 3-5 zile de la începerea tratamentului. Caii care prezintă simptome mai severe sau care dezvoltă laminită au un prognostic mai rezervat în privința recuperării și supraviețuirii. Afecțiuni respiratorii la cai Plămânii cailor au o capacitate de până la 55 de litri, aproximativ de nouă ori mai mult decât capacitatea plămânilor umani. Acest volum mare de aer este necesar pentru a furniza oxigen adecvat în timpul exercițiilor fizice. Afecțiunile care afectează plămânii pot compromite semnificativ capacitatea de performanță a unui cal și pot afecta potențialul său pe termen lung. Astmul ecvin Astmul ecvin este termenul colectiv pentru două afecțiuni: Boli inflamatorii ale căilor respiratorii Obstrucție recurentă a căilor respiratorii (sau „heaves”) Caii cu astm ecvin au o reacție alergică puternică la prafurile sau mucegaiurile din mediul lor. Această reacție alergică determină îngustarea căilor respiratorii și acumularea de mucus în plămâni, ceea ce face respirația mai dificilă. Simptomele astmului ecvin pot varia de la ușoare la severe și includ: Tuse Secreții nazale Efort abdominal crescut în timpul respirației „Linie de efort” – accentuarea vizibilă a mușchilor abdominali Rata respiratorie crescută Performanță scăzută Intoleranță la exercițiu Diagnostic și tratament: Diagnosticul astmului ecvin se face printr-o combinație de endoscopie și lavaj bronchoalveolar. Este un test diagnostic prin care medicul veterinar introduce soluție salină în plămâni, o extrage și apoi analizează celulele găsite în probă. Tratamentul include o combinație de bronhodilatatoare pentru deschiderea căilor respiratorii și corticosteroizi pentru reducerea inflamației. Pentru a reduce expunerea la mucegaiuri și praf care declanșează reacțiile alergice, sunt necesare și schimbări în mediul de viață al calului, printre care: Creșterea timpului de pășunat Umezirea fânului și a meselor servite în găleată Alternativa fânului, cum ar fi cuburile de furaje Lemne de pat de alternativă, cum ar fi așchii de lemn sau peleți de hârtie Optimizarea ventilației, chiar și iarna Evitarea expunerii la praf prin scoaterea cailor din adăpost când se face curățenie Astmul ecvin este o afecțiune pe viață, dar simptomele pot fi gestionate prin modificări adecvate ale stilului de viață și prin tratamente medicamentoase, după cum este necesar. Hemoragia pulmonară indusă de exercițiu (EIPH) Hemoragia pulmonară indusă de exercițiu (EIPH) descrie sângerarea din plămâni și căile respiratorii în timpul unui exercițiu intens. Această afecțiune este cel mai frecvent întâlnită la caii de curse și caii de concurs. Deși cauza exactă a EIPH nu este cunoscută, cercetările sugerează creșterea ritmului cardiac și creșterea tensiunii arteriale în timpul exercițiilor fizice pot dăuna capilarelor fragile din plămâni, provocând astfel sângerarea. De obicei, singurul simptom al EIPH este o sângerare ușoară din nas după performanță. Caii care sunt diagnosticați cu „bleeders” au un istoric de slăbire a ritmului spre sfârșitul unei curse sau a unei probe de viteză. Endoscopia (introducerea unei camere în plămâni) după exercițiu este cea mai frecventă metodă de diagnosticare a EIPH. Dacă medicul veterinar identifică sânge în plămâni, diagnosticul este confirmat. În prezent, nu există tratamente specifice pentru EIPH. Totuși, unii cai de performanță răspund la administrarea de furosemid cu 4 ore înainte de exercițiu. Furosemidul este un diuretic care favorizează producerea de urină, reducând astfel volumul de sânge și scăzând tensiunea arterială. Majoritatea cailor pot continua carierele lor de performanță cu un plan de tratament adecvat cu furosemid. Gripa la cai Influenza este un virus respirator strâns legat de virușii de gripă întâlniți în alte specii. Caii expuși la grupuri mari de cai necunoscuți, cum sunt cei care participă la concursuri sau curse, sunt mai susceptibili să se infecteze. Caii tineri sunt de asemenea mai vulnerabili la acest virus. Simptomele infecției cu gripă includ: Febră Letargie Apetit redus Tuse Secreții nazale Secreții oculare Diagnosticul de gripă este de obicei realizat de medicii veterinari pe baza simptomelor prezentate și a istoricului de expunere la alți cai. Pentru confirmarea diagnosticului, sunt disponibile teste de frotiu nazal pentru a identifica codul genetic al virusului sau virusul în sine. Majoritatea cailor se recuperează de la gripă în 1-3 săptămâni, cu îngrijire de susținere și odihnă în boxă. Unii cai pot necesita până la trei luni pentru a reveni la o performanță fizică completă. Caii afectați care sunt activi în eliminarea virusului trebuie izolați de alți cai pentru a preveni răspândirea bolii. Un vaccin este disponibil ca măsură preventivă pentru caii care sunt frecvent expuși la grupuri mari de cai. Herpesvirusul ecvin (rinopneumonia ecvină) Virusul rhinopneumonitei, cunoscut și sub denumirea de herpesvirus ecvin, circulă în toate populațiile de cai. Caii purtători conțin virusul în tractul lor respirator și îl elimină prin secrețiile nazale în perioadele de stres. Caii care intră în contact cu aceste secreții pot dezvolta rhinopneumonită, o infecție a căilor respiratorii superioare caracterizată prin tuse, secreții nazale și febră. Veterinarii diagnostică de obicei rhinopneumonita doar pe baza simptomelor prezentate de cal. Pentru a confirma diagnosticul de herpesvirus, sunt necesare teste de frotiu nazal sau teste de sânge care caută codul genetic al virusului. Nu există un tratament definitiv pentru herpesvirus, ceea ce înseamnă că animalele trebuie să recupereze singure din infecție. Caii afectați trebuie să evite exercițiile fizice timp de 2–4 săptămâni (cu excepția ieșirii la pășunat) și antrenamentele, pentru a permite căilor lor respiratorii să se recupereze complet. Este recomandată carantinarea acestor cai, deoarece pot continua să elimine virusul timp de până la 2 săptămâni după rezolvarea simptomelor. Există vaccinuri care reduc riscul de a dezvolta simptome datorate infecției cu herpesvirus. Majoritatea medicilor veterinari recomandă vaccinarea cailor care sunt frecvent expuși la grupuri mari de cai (precum la concursuri sau evenimente) la fiecare 3 – 6 luni. Pleuropneumonia Febra de transport, cunoscută și sub denumirea de pleuropneumonie, este o infecție respiratorie asociată frecvent cu perioade lungi de transport. În timpul transporturilor de lungă durată, caii au adesea capul legat, ceea ce îi împiedică să-și coboare capul pentru a curăța contaminanții din căile respiratorii. Aceasta crește riscul ca bacteriile inhalate să se coloneze în plămâni și să provoace o infecție. Pleuropneumonia provoacă simptome precum: Febră Respirație rapidă Secreții nazale Tuse Intoleranță la exercițiu Veterinarii pot diagnostica pleuropneumonia utilizând ecografia, care arată lichid în interiorul pieptului și în jurul plămânilor. Tratamentul presupune antibiotice care vizează bacteriile care cauzează infecția, precum și antiinflamatoare. Prognosticul pleuropneumoniei este variabil, depinzând de severitatea infecției, timpul scurs de la infecție până la tratament și răspunsul calului la acesta. Gurmă (Strangles) Strangles este o infecție cauzată de bacteriile Streptococcus equi, extrem de infecțioasă care afectează tractul respirator al cailor. Caii dezvoltă gurmădupă inhalarea sau ingestia bacteriilor din mediul înconjurător sau după contactul cu un cal infectat. Caii tineri sunt cei mai susceptibili la infecție. Simptomele de strangles includ: Febră Letargie Umflarea ganglionilor limfatici Ruptura ganglionilor limfatici cu secreție de puroi Secreții nazale Dificultăți respiratorii Pentru diagnostic, veterinarul va lua frotiuri nazale sau probe de puroi pentru a le trimite spre evaluare de laborator. Aceste teste vor identifica fie S. equi însăși, fie ADN-ul bacteriei. Carantina tuturor cailor afectați de strangles este esențială pentru prevenirea răspândirii bolii. Tratamentul implică de obicei antiinflamatoare pentru a reduce febra și aplicarea de comprese calde pe abcesuri pentru a încuraja drenajul. Antibioticele nu sunt utilizate decât dacă infecția progresează dincolo de ganglionii limfatici și calul devine grav bolnav. În timpul tratamentului, sunt necesare mai multe runde de teste diagnostice pentru a asigura faptul că bacteriile au fost complet eliminate înainte ca animalul să revină la populația generală. De obicei, caii sunt ținuți în carantină până obțin rezultate negative pe trei teste diagnostice separate. Majoritatea cailor se recuperează complet după infecția cu strangles. Există un vaccin care reduce severitatea simptomelor în cazul în care calul devine infectat. Afecțiuni endocrine la cai Afecțiunile endocrine sunt tulburări care afectează hormonii calului și modul în care aceștia funcționează. Există două afecțiuni endocrine principale la cai: sindromul metabolic ecvin (EMS) și disfuncția pars intermedia a hipofizei (PPID). Sindromul Metabolic Ecvin (EMS) Este o tulburare endocrină care duce la rezistența la insulină, o situație în care transportul zahărului din sânge în celulele cu receptori pentru insulină este ineficient. Rasele cu predispoziție la EMS includ: Morgans Paso Finos și alte rase de cai gătui Arabian Saddlebreds Ponei Mulți cai cu EMS sunt obezi și sunt adesea denumiți „cai ușor de întreținut”. Cei afectați sunt predispuși la dezvoltarea de laminită cronică, care poate deveni mai gravă atunci când caii consumă o dietă bogată în zaharuri și amidon (carbohidrați hidrolizabili). Diagnosticul de EMS se face prin teste de sânge pentru nivelurile de insulină, deoarece caii cu EMS au insulină sanguină crescută, un semn caracteristic. Veterinarii pot testa, de asemenea, răspunsul calului la zahăr în dietă pentru a evalua dacă organismul răspunde corect la creșterea zahărului din sânge. Tratamentul pentru EMS implică modificări ale dietei și stilului de viață. Caii cu EMS ar trebui să aibă un procentaj de carbohidrați hidrolizabili de maximum 10%. Iarba este de obicei evitată, deoarece nivelurile de carbohidrați variază foarte mult pe parcursul zilei. Exercițiile fizice crescute sunt recomandate pentru pierdere în greutate la caii obezi. Unii pot necesita și doze mari de hormon tiroidian pentru a încuraja pierderea în greutate. EMS este de obicei gestionabil cu o dietă adecvată și exerciții fizice suplimentare. Caii cu un nivel ridicat de insulină refractar pot răspunde la medicamente precum metformin sau canagliflozin. Totuși, unii cai pot avea un prognostic mai slab dacă au suferit daune semnificative la structura copitelor din cauza laminitelor cronice. Disfuncția pars intermedia a hipofizei (PPID) Cunoscută anterior sub denumirea de boala Cushing la cai, este o afecțiune progresivă cauzată de modificări ale glandei pituitare. Această glandă, situată în creier, produce hormoni care controlează alte organe interne din corp. PPID este mai frecventă la caii de peste 15 ani, cu 15 – 30% din caii vârstnici având această afecțiune. Simptomele PPID includ: Vărsare slabă sau redusă Creșterea cantității de apă consumată și urinare frecventă Atrofia musculară Apariție de burtă proeminentă (aspect de burtă de butoi) Intoleranță la exerciții fizice Laminită Pierderea liniei de sus Funcție imunitară scăzută Diagnosticul PPID se face prin teste de sânge pentru ACTH, unul dintre principalii hormoni produși de glanda pituitară. Tratamentul constă în administrarea zilnică de pergolidă, care contracarează modificările din glanda pituitară și restabilește funcția hormonală normală. PPID poate fi însoțit și de rezistență la insulină. Caii cu PPID și rezistență simultană la insulină ar trebui să urmeze o dietă săracă în carbohidrați hidrolizabili. Deoarece PPID este o boală pe viață, monitorizarea continuă este necesară pentru a preveni recidivele simptomatice. Mulți cai cu PPID pot avea o viață confortabilă și chiar o carieră de performanță cu o gestionare corespunzătoare a afecțiunii. Afectiunile musculo-scheletale Afecțiunile acestea sunt comune la cai și pot afecta semnificativ capacitatea de a performa în sporturile ecvestre. Evaluarea regulată de către un veterinar poate ajuta la identificarea timpurie a anumitor condiții, cum ar fi artrita sau durerile de spate. Gestionarea eficientă a acestor afecțiuni poate include tratamente pentru ameliorarea durerii, rehabilitare fizică și modificări ale regimului de exerciții. Detectarea timpurie este esențială pentru prevenirea deteriorării suplimentare și pentru menținerea unei bune stări fizice a calului pe termen lung. Artrita Artrita se referă la inflamația unei articulații și este o cauză frecventă a limbajului la cai. Oricare articulație din corp poate dezvolta artrită. Există multe cauze posibile, inclusiv răniri în sau în jurul articulației, utilizarea excesivă a unei articulații și îmbătrânirea. Aceasta poate duce la pierderea cartilajului normal al articulației, un țesut flexibil care oferă o suprafață netedă pentru mișcarea articulației. Fără cartilajul articular, oasele care compun articulația se freacă una de cealaltă, provocând durere. Caii cu artrită pot rezista la flexarea articulației afectate sau pot părea rigizi sau dureroși. Pentru a evalua un cal care ar putea avea artrită, medicii veterinari utilizează un examen de lamență pentru a determina ce articulații sunt cel mai probabil afectate. Ulterior, pot efectua radiografii pentru a identifica modificările osoase caracteristice artritei și a confirma diagnosticul. Artrita este considerată o boală ireversibilă, însă strategiile de tratament pot încetini progresia artritei și pot face caii mai confortabili. Există mai multe opțiuni de tratament pentru artrită, inclusiv: Medicamente antiinflamatoare Injecții în articulații, inclusiv injecții cu steroizi și hialuronan Medicamente injectabile, precum glicozaminoglicanii polisulfatați sau hialuronan Terapia regenerativă, cum ar fi plasma bogată în plachete Terapia alternativă, precum acupunctura Suplimente nutriționale Cu un plan adecvat de gestionare, mulți cai cu artrită își pot continua carierele de performanță cu succes. Durerea de spate la cai Durerea de spate este o cauză frecventă a limbajului și a performanței scăzute la cai. Cauzele durerii de spate includ: Artrita Procesele spinovale suprapuse („spate în îmbrățișare”) Boala sacroiliacă Fracturi Durere în mușchii care se află pe lângă coloană Durere într-un membru inferior care provoacă tensiune în țesuturile moi din spate Simptomele durerii de spate pot varia între cai și pot include: Performanță slabă Rezistență la îndoirea într-o direcție Sărituri sau lovituri Schimbarea direcției sau schimbarea picioarelor în galop „Salturi de iepure” în galop Dificultăți la strângere Refuzul obstacolelor Un examen de lamență detaliat este necesar pentru a determina cauza durerii de spate. Examinarea poate include palparea, flexarea gâtului și a coloanei vertebrale, radiografii sau ecografie. Tratamentul depinde de cauza durerii de spate și variază de la simplă odihnă și antiinflamatoare până la intervenție chirurgicală. Leziuni traumatice Leziunile traumatice musculo-scheletale sunt foarte frecvente la cai. Un studiu arată că 40% dintre proprietarii de cai au raportat că animalul lor a suferit o leziune în anul anterior. Aceste leziuni pot include: Tăieturi sau alte răni Fracturi de oase Rupturi de tendoane sau ligamente Leziuni prin înțepături În cazurile de leziuni severe, medicii veterinari evaluează rapid calul înainte de a administra sedative pentru a-l menține calm și pentru o evaluare ulterioară. Medicamentele pentru controlul durerii, precum antiinflamatoarele sau opioidele, pot ajuta la evaluare, reducând nivelul durerii calului. Dacă calul a pierdut o cantitate mare de sânge, poate fi necesară o transfuzie de sânge. După stabilizarea calului, medicul veterinar evaluează leziunea pentru a analiza amploarea daunelor. Diagnosticele pot include: Radiografii Ecografie Evaluarea integrității articulației prin analiza fluidelor sau prin tapping-ul articulației Explorarea unei răni cu un instrument steril Planul de tratament imediat depinde de tipul leziunii. Unele leziuni, precum fracturile osoase sau ruperea tendoanelor, pot necesita intervenție chirurgicală pentru o vindecare completă. Alte leziuni, cum ar fi cele care afectează o articulație, pot necesita spitalizare pentru un tratament intensiv. Pentru acest tip de leziuni, medicul veterinar care evaluează calul va aplica un ghips sau bandaj pentru a stabiliza membrul în vederea transportului. La sosirea la spital, pot fi necesare teste diagnostice suplimentare pentru a stabili un plan de tratament. Aceste leziuni au un prognostic variabil, în funcție de răspunsul calului la tratament și de locația și severitatea leziunii. Pentru răni minore, tratamentul poate include o combinație de spălarea rănii, suturarea, antibiotice, bandajare și antiinflamatoare. Majoritatea cailor se recuperează fără probleme de la răni minore, însă pot rămâne cu cicatrici permanente. Afecțiuni ale pielii la cai Pielea este un sistem de apărare major care protejează calul de agenții infecțioși întâlniți în mediu. Orice deteriorare a pielii reprezintă o posibilă cale prin care infecțiile pot pătrunde în corpul calului, făcând examinarea periodică a pielii un aspect important al menținerii sănătății generale a acestuia. Febra porumbelului Febra porumbelului este o infecție bacteriană cauzată de Corynebacterium pseudotuberculosis. Această afecțiune este mai frecventă în vestul Statelor Unite. Caii dezvoltă infecția atunci când muștele care dau înțepături depun bacteriile într-o rană provocată de mușcătură. Rana de mușcătură formează un abces sub suprafața pielii care poate să rupă și să dreneze. Abcesele sunt cele mai frecvente pe umăr, gât, spate și piept. Mulți cai au, de asemenea, iritații ale pielii și umflături în zona abdomenului. Veterinarii pot diagnostica febra porumbelului examinând un frotiu din materialul abcesului la microscop. Tratamentul constă în drenarea abceselor și curățarea zonei cu un antiseptic. Majoritatea cailor nu dezvoltă febra porumbelului din nou după ce infecția inițială s-a rezolvat. Boli comune la cai – Zgârieturi Zgârieturile se referă la inflamația și iritația pielii de pe pastern. Caii dezvoltă o piele cu cruste, care poate avea mâncărime sau poate fi dureroasă. Locul cel mai frecvent pentru zgârieturi este partea din spate a pasternului, în special pe picioarele cu semne albe. Există multe cauze posibile ale zgârieturilor, inclusiv: Infecții bacteriene Infecții fungice Mâncărimi Contact cu substanțe iritante Fotosensibilizare Tulburări autoimune Diagnosticul cauzei zgârieturilor necesită o investigație amănunțită. Diagnosticarea poate include: Raclarea pielii Smulgerea firelor de păr Cultură bacteriană Cultură fungică Biopsie a pielii Analize de sânge Tratamentul pentru zgârieturi depinde de cauza subiacentă. Caii pot necesita curățarea regulată a zonei, antibiotice, steroizi sau schimbări în stilul de viață pentru a rezolva condiția. Mulți cai cu zgârieturi experimentează recăderi frecvente, necesitând tratamente și management continuu din partea stăpânilor lor. Cancerul de piele la cai Cancerul de piele este comun la cai, în special sarcoidele, carcinomele cu celule scuamoase și melanomele. Unele tipuri se dezvoltă în zone expuse frecvent la lumina UV sau în zonele de leziuni ale pielii anterioare. Alte tipuri apar din cauza predispoziției genetice, cum ar fi melanomele la caii gri. Cancerul de piele poate apărea oriunde pe corp. Locuri comune includ: În jurul buzelor În jurul ochilor și pe pleoape Pe picioare Sub coadă Majoritatea cancerelor de piele încep ca o masă mică care crește în timp. Unele pot dezvolta un aspect asemănător cu cel al unei conopide pe măsură ce cresc. De multe ori, pielea de deasupra tumorii este foarte fragilă și sângerează ușor atunci când tumora este lovită sau frecată de obiecte. Este necesară o biopsie a pielii pentru a confirma tipul de cancer prezent și pentru a determina dacă acesta este malign (agresiv). Unele tipuri de tumori au trăsături caracteristice pe care medicii veterinari le pot folosi pentru a face un diagnostic provizoriu în așteptarea rezultatelor biopsiei. Opțiunile de tratament pentru cancerul de piele includ: Îndepărtarea chirurgicală Crioterapie Terapie cu laser Chimioterapie Imunoterapie O combinație a acestor metode de tratament poate fi necesară pentru a îndepărta complet o tumoră. Prognosticul depinde de tipul de tumoră prezentă, de gradul de malignitate și de existența metastazelor în alte părți ale corpului. Tumorile agresive au de obicei un prognostic slab, iar mulți proprietari aleg eutanasierea umanitară. Dermatofiloză Este o infecție a pielii cauzată de bacteria Dermatophilus congolensis. Provoacă infecție doar în cazul în care există daune la stratul protector al pielii, din cauza leziunilor, insectelor care mușcă sau a umezelii excesive. Totuși, poate apărea doar la un individ dintr-un grup, dacă acel cal are un răspuns imun compromis. Dermatofiloza provoacă leziuni caracteristice denumite “leziuni în formă de pensulă”, care sunt cruste ce conțin un buchet de păr similar unei pensule. Sub cruste, caii au adesea pielea roșie sau o mică rană ce produce puroi. Leziunile de tip pensulă sunt cel mai frecvente pe șolduri, spate și gât. Diagnosticul infecției cu D. congolensis implică examinarea unui buchet de păr sub microscop. Bacteria are un aspect caracteristic de “șine de tren”, pe care medicii veterinari îl pot recunoaște. Unele cazuri pot necesita cultură bacteriană sau biopsie a pielii pentru diagnostic. Majoritatea cazurilor se rezolvă în termen de patru săptămâni, dacă calul este ținut uscat. Aceasta poate implica schimbări în gestionare, cum ar fi ținerea acestuia într-un adăpost sau folosirea unui tren de protecție pentru a împiedica contactul umezelii cu pielea. Alte tratamente includ soluții antiseptice sau antibiotice aplicate pe locațiile crustelor sau folosite ca șampon pentru întregul corp. Probleme la copite Afecțiunile copitei sunt o cauză frecventă la cai și pot duce la rezultate slabe, pierderea zilelor de performanță și chiar la pensionarea prematură. Boli comune la cai – Abcesele Un abces la copită este o acumulare de puroi în interiorul capsulei, cauzată de o infecție bacteriană. Se formează de obicei după ce bacteriile intră într-o crăpătură sau fisură din peretele copitei și încep să se înmulțească. În timp, produc un sac de puroi care poate provoca dureri severe datorită comprimării țesutului sensibil al copitei. Cel mai frecvent semn al unui abces la copită este apariția bruscă a unei șchiopătări. Totuși, multe condiții grave pot cauza simptome similare, astfel că evaluarea de către un medic veterinar este necesară. Veterinarii diagnostichează abcesul prin utilizarea testerelor de copită pentru a identifica locația abcesului. Raze X pot de asemenea să identifice locația, arătând un traseu de aer în interiorul copitei. Tratamentul se concentrează pe drenarea abcesului pentru a ușura durerea. Un medic veterinar sau un fierar calificat poate decupa peretele copitei pentru a expune abcesul. Pentru abcesele adânci în picior, aplicarea de cataplasme specializate și băile de picior pot încuraja abcesul să se apropie de suprafață, unde poate fi drenat. Odată ce abcesul se drenează, un bandaj cu un produs antiseptic ajută la prevenirea reinfecției, menținând zona de drenaj curată. De obicei, un abces la copită se rezolvă în termen de 12 – 24 de ore după ce drenajul a început. Zona de drenaj se vindecă pe parcursul câtorva săptămâni pe măsură ce copita regresează. Boli comune la cai – Furbură (Laminita) Furbura se referă la inflamația și separarea lamelor, țesuturi fine care susțin osul în interiorul copitei calului. Lamele conțin nervi și vase de sânge, ceea ce face ca separarea acestor țesuturi să fie extrem de dureroasă. Cauzele laminitelor includ: Boala endocrină, cum ar fi disfuncția pars intermedia a hipofizei sau sindromul metabolic Sepsis, o infecție bacteriană a sângelui Laminită a membrului de susținere, cauzată de o greutate excesivă pe un membru din cauza unei limbare pe un membru opus Toxine, cum ar fi nucile de juglans neagră Caii pot avea laminită acută (apariție bruscă) sau cronică (prelungită). Simptomele laminitelor acute includ: Șchiopătare severă cu mișcare rigidă a membrelor Temperatura crescută în copitelor Puls digital crescut (puls în membrul inferior) Poziția „ca un cal de lemn” în care calul își pune membrele din față înainte și se sprijină pe părțile posterioare. Caii cu laminită cronică pot prezenta simptome similare, în special în timpul unei recidive a laminitelor. Semnele suplimentare ale laminitelor cronice includ o formă convexă a părții frontale a capsulei copitei, cu cercuri ale copitei mai late la călcâi și înguste la vârf. Medicii veterinari bănuiesc adesea laminita pe baza simptomelor calului. Pentru a confirma diagnosticul, medicul veterinar efectuează raze X ale copitelor pentru a identifica coborârea sau lărgirea zonei lamelare a copitei. Diagnostice suplimentare, inclusiv analize de sânge, pot fi necesare și când cauza subiacentă a laminitelor este necunoscută. Tratamentul depinde de tipul de laminită și dacă există o separare activă a lamelor. Tratamentul poate include: Medicamente pentru controlul durerii Gheață aplicată pe copite Tăiere corectivă și încălțare Intervenție chirurgicală Schimbări ale dietei și stilului de viață Prognosticul pentru laminită variază foarte mult, în funcție de cauza subiacentă și de gradul de separare. Unii cai se pot întoarce cu succes în carierele lor de performanță după dezvoltarea laminitelor, cu un tratament și management adecvat. Boli comune la cai – sindromul navicular Cunoscut și sub denumirea de sindrom podotroclear, este o cauză comună de șchiopătare a membrului anterior la cai. Studiile sugerează că sindromul navicular cauzează o treime din toate șchiopătările cronice ale membrului anterior la cai. Caii Quarter, de curse și cei Warmblood au un risc mai mare de a dezvolta acest sindrom. Sindromul navicular nu este o condiție sau o boală specifică, ci se referă la orice leziune care provoacă durere în aparatul podotroclear. Acest aparat include toate ligamentele, țesuturile moi și oasele din jurul osului navicular. Aceste structuri pot deveni deteriorate din cauza forțelor anormale asupra aparatului, cauzate de tăierea necorespunzătoare a copitei, obezitate, anomalii de conformație sau muncă excesivă pe suprafețe dure. Simptomele sindromului navicular includ: Performanță slabă Rigiditate și scurtarea pasului Refuzul de a vira Creșterea șchiopătării când se lucrează pe suprafețe dure Din cauza numeroaselor cauze potențiale ale sindromului navicular, obținerea unui diagnostic precis poate fi o provocare. Totuși, asta poate îmbunătăți rezultatele prin asigurarea că planul de tratament vizează structurile corecte pentru a ameliora durerea. Medicii veterinari suspectează de obicei sindromul navicular pe baza examenului de șchiopătare. Ulterior, aceștia pot recomanda diagnostice suplimentare, cum ar fi raze X, RMN, ecografie sau scanări osoase pentru a identifica structura dureroasă. Tratamentul pentru sindromul navicular depinde în principal de structura afectată. Planurile de tratament pot include: Tăiere corectivă și potcovire Medicamente pentru controlul durerii Injecții antiinflamatorii ale bursei naviculare sau articulației codiței Bisfosfonați, cum ar fi tiludronat sau clodronat Intervenție chirurgicală Sindromul navicular este o afecțiune pe viață, cu simptome care se agravează în timp, în ciuda tratamentului. Mulți cai se retrag în cele din urmă din carierele de performanță din cauza imposibilității de a lucra corect. Afecțiuni ale ochilor la cai Caii au cei mai mari ochi dintre mamiferele terestre, o adaptare care le permite să identifice ușor prădătorii din mediul lor. Afecțiunile ochilor pot duce la orbire, iar recunoașterea rapidă a bolilor oculare este esențială. Orice afecțiune evidentă sau suspectată a ochilor este considerată o urgență medicală. Intervenția veterinară promptă oferă cele mai mari șanse de a conserva vederea. Orbirea lunii (Uveita recurentă ecvină) Orbirea lunii, sau uveita recurentă ecvină (ERU), este o afecțiune autoimună ce duce la distrugerea țesuturilor din interiorul ochiului. Studiile arată că ERU este cea mai frecventă cauză de orbire la cai. Este o boală multifactorială, ceea ce înseamnă că mulți factori de risc pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni. Factorii de risc identificați includ: Infecții bacteriene, în special infecția cu Leptospira Infecții virale, inclusiv herpesvirusul ecvin Vârsta Predispoziția genetică, în special la rasele cu pete leopard, cum ar fi Appaloosa Simptomele ERU adesea variază în intensitate pe parcursul vieții calului. În timpul episoadelor acute pot include: Strângerea ochilor Secreții oculare Apariția unui aspect tulbure al ochiului Umflături în jurul ochiului și pleoapelor Pupila constrictă Lăcrimare excesivă Un examen ocular detaliat este necesar pentru a diagnostica uveita recurentă ecvină și pentru a o distinge de alte afecțiuni oculare. Aceasta poate include evaluarea cu un oftalmoscop, aplicarea unui colorant de fluoresceină, măsurarea presiunii oculare și ecografie a globului ocular. Examinarea cu un oftalmoscop este necesară dacă structuri mai adânci decât suprafața ochiului sunt implicate. ERU este o boală pe termen lung, fără tratament cunoscut. Tratamentul se concentrează pe prevenirea recidivelor și gestionarea simptomelor atunci când acestea apar. Majoritatea cailor vor deveni în cele din urmă orbi. Boli comune la cai – leziuni traumatice oftalmologice Ochii cailor sunt proeminenți, ceea ce îi pune la risc de leziuni traumatice la nivelul suprafeței ochiului. Exemple de leziuni oculare includ: Materiale străine, cum ar fi bețe, spini sau alte obiecte care zgârie sau pătrund în ochi Tăierea suprafeței ochiului prin frecarea acestuia de obiecte Leziuni de tip whip-lash din cauza trecerii prin crengi joase Traumatism prin lovire, cum ar fi loviturile de la alți cai Caii cu leziuni la suprafața ochiului prezintă frecvent simptome precum: Strângerea ochiului Secreții oculare Schimbări în opacitatea ochiului Umflături în jurul ochiului Menținerea ochiului închis Medicii veterinari evaluează ochiul folosind colorantul de fluoresceină pentru a identifica obiectele străine sau leziunile la suprafața ochiului. Fluoresceina colorează orice defecte ale suprafeței normale a ochiului, evidențiind leziunile mici. Alte diagnostice, cum ar fi ecografia sau utilizarea unor lămpi de mărire speciale (biomicroscopie), pot fi necesare în unele cazuri. Citește și: Descoperă cei mai frumoși mini-cai din lume. Sunt mai drăgălași decât jucăriile de pluș – Galerie foto Tratamentul constă în îndepărtarea oricăror obiecte străine prezente și încurajarea vindecării suprafeței ochiului. Medicii veterinari recomandă utilizarea de medicamente topice aplicate direct pe ochi, permițând concentrații mari de medicament la locul leziunii. Medicamentele comune includ antibiotice, atropină pentru dilatarea pupilei, antiinflamatoare și ser sangvin pentru a furniza factori de vindecare. Majoritatea leziunilor traumatice ale ochiului au un prognostic bun. Cu toate acestea, leziunile severe pot fi iremediabile și pot necesita îndepărtarea chirurgicală a ochiului pentru a îmbunătăți confortul calului. Este important de menționat că aceste animale se pot adapta la pierderea unui ochi și pot trăi vieți complete și confortabile după enucleare. Unii chiar se întorc la carierele atletice după pierderea unui ochi. Citește și: Cu ce se hrănesc caii și ce NU au voie să mănânce