Căţeluşii şi pisicile sunt, cum ar spune americanii, „overrated” sau, altfel spus, supraevaluaţi. De ce să nu îţi iei drept animal de companie un porc sau un lup? Vorbim, bineînţeles, despre celebrităţile care vor să aibă nişte animale de casă care să arate precum conturile lor din bancă: să valoreze mult şi să fie extravagante! Despre ce vorbim? Să aruncăm o privire asupra rândurilor ce urmează! Justin Bieber şi… maimuţa Justin Bieber a întâmpinat deseori probleme atunci când a ales să meargă peste mări şi ţări alături de maimuţa lui, Mally. Cântăreţul chiar a pătruns ilegal cu maimuţa în Germania, folosindu-se de avionul personal. „El şi Mally sunt peste tot împreună. Ar suferi foarte mult dacă nu ar mai avea-o”, au declarat apropiaţii. Mike Tyson şi tigrii Într-un interviu acordat la sfârşitul anului trecut, Mike Tyson a declarat că i-ar plăcea să fie din nou multimilionar, măcar pentru a-şi permite încă un tigru. Deşi este conştient că este foarte greu să creşti un asemenea animal, sportivul nu renunţă la visul lui: „Este bine să ai un tigru pe lângă tine, dar atunci când e încă pui. Când a ajuns la 100 -200 de kilograme şi vezi că doarme tot în pat cu tine, începi să îţi pui semne de întrebare”, a declarat, amuzat, Mike. Măgarii lui Reese Witherspoon Poate că este obişnuit ca vedetele să deţină o fermă de animale, dar să aibă drept animale de companie doi măgari este un pic ciudat. Acesta este cazul lui Reese Witherspoon, care iubeşte doi măgăruţi numiţi Honky şi Tonky. Poate că ei îi sunt dragi, dar vecinilor nu: din cauza zgomotului produs de micuţi, aceştia i-au trimis actriţei scrisori prin care o roagă să renunţe la ei şi, în final, au reclamat-o la poliţie. Kristen Stewart şi lupul ei Nu este nimic ciudat ca actriţa Kristen Stewart, de altfel înconjurată de vampiri, să aibă drept animal de companie un lup. Aceasta l-a primit cadou de la mama ei de ziua ei şi este mai mult decât încântată: l-a dus în casa ei din Malibu şi îl tratează cu delicatese. Leonardo DiCaprio iubeşte broaştele ţestoase De ce să nu cheltuieşti 400 de dolari pe un animal care trăieşte 80 de ani? Acest lucru i-a trecut prin cap şi lui Leonardo DiCaprio, motiv pentru care şi-a cumpărat o broască ţestoasă în vârstă de 10 ani, din specia Sulcata. De ce să spui „nu” unui animal care poate atinge şi 90 de kilograme? Porcul lui Geoge Clooney Poate că povestea este un pic mai veche, dar este atât de impresionantă încât şi nepoţii noştri trebuie să să o audă. George Clooney a deţinut timp de 18 ani un porc! A fost animalul lui de companie preferat, iar dispariţia lui din 2006 a însemnat o lovitură dură pentru celebrul actor. Paris Hilton şi kinkajou-ul Între Paris Hilton şi kinkajou-ul ei, numit „Baby Luv”, s-a dezvoltat o frumoasă relaţie de prietenie. Animăluţul trăieşte, în mod normal, în pădurile din America Centrală şi de Sud, dar mai există şi norocoşi care ajung în braţele unor personalităţi precum Paris Hilton. Vanilla Ice şi-un cangur Rapperul Vanilla Ice are un wallaroo, adică o combinaţie între un wallaby şi un cangur. Numele lui este la fel de excentric ca şi specia: Bucky Buckaroo. Audrey Hepburn şi căprioara Dacă tot era invidiată pentru ochii-i de căprioară, de ce să nu îşi şi cumpere una? Pe când filma Green Mansions, în 1959, vedeta a luat acasă o căprioară pe care a ajuns să o iubească extrem de mult. Animăluţul, numit Pippin, a fost atât de ataşat de actriţă, încât chiar a crezut că este mama lui.