Serpii sunt reptile cu solzi, din subordinul Serpentes (Ophidia), cu forma alungita, fara membre. Capul, corpul si coada, acoperite de solzi duri, nu sunt delimitate, ci trec aproape imperceptibil dintr-unul in intr-altul. Corespunzator corpului puternic alungit, organele interne sunt, la randul lor, alungite; plamanul stang este mult atrofiat, iar vezica urinara lipseste cu totul; numarul vertrebelor trunchiului, legate intre ele prin articulatii sferice, depaseste de obicei 100, iar la serpii uriasi ajung uneori la peste 500. Capul prezinta structuri caracteristice: ochii au pleoapele unite, cea de jos este o capsula stravezie, trasa peste ochiul mobil si concrescuta cu pleoapa superioara; cand are loc naparlirea, ochiul naparleste si el. Privirea le este fixa si vazul foarte dezvoltat. Urechile nu au pavilioane, timpanul si urechea mijlocie lipsesc, functia redusa a aparatului auditiv fiind preluata de limba. Aceasta este lunga, bifurcata si serveste la pipait. Aproximativ 400 de specii de serpi din cele 3000 sunt veninoase (vipere, cobre, mambe, crotali etc.). Dimensiunile serpilor veninosi variaza de la cinci metri (cobra regala) la cativa zeci de centimetri. Toti se hranesc cu prazi vii. Dintre acestia cei mai multi traiesc in America, Africa, Asia si Australia, cu precadere in regiunile tropicale si subtropicale si apartin familiilor: Elapidae, Hydrophiidae (serpii marini) si Viperidae. Sunt echipati cu colti special adaptati, mobili sau fixati, pe care ii folosesc pentru a injecta veninul in prada. Coltii sunt situati pe falca superioara, la capatul anterior sau spre fundul gurii. Organele care secreta veninul sunt formate din partea posterioara a glandelor salivare labiale superioare, situate pe maxilar. Veninul este un lichid limpede, vascos, de culoare galbuie sau verzuie, fara miros. Contine apa, saruri minerale, albumine si un principiu activ, care nu coaguleaza nici chiar la 100˚ C – substanta activa din veninul de vipera se numeste viperina, iar cea din veninul de crotal, crotalina. Veninul serpilor contine doua grupuri de substante toxice: unele actioneaza asupra sistemului nervos: neurotoxinele, iar celelalte asupra sistemului circulator: hemotoxine, diferenta dintre ele fiind ca cele din urma dispar prin incalzire. La unele specii de serpi predomina substantele neurotoxice (serpii proteroglifi cum ar fi Naja), in timp ce la altele veninul este mai bogat in hemotoxine (serpii solenoglifi: Vipera sau Crotalus). Serpii se pot deplasa in mai multe feluri, in functie de viteza pe care o au si de suprafata pe care merg. Cel mai comun mod este unduirea laterala, prin care muschii spatelui se contracta secvential, producand valuri in S ce se propaga de-a lungul corpului, de la cap la coada. Un alt mod este arcuirea laterala, observata la vip era cu corn africana si la Crotalus cerastes, un sarpe cu clopotel din deserturile Americii de Nord. Corpul acestor serpi se rostogoleste lateral pe sol, intr-o serie de arcuiri, asemanator unui resort dat de-a dura. Miscarea acordeon, specifica sarpelui boa si cateodata viperelor (cand se deplaseaza in tunele), consta in impingerea in sus a corpului, apoi unduirea ca metoda de inaintare. Deplasarea rectilinie este folosita de serpii constrictori (de ex. pitonii din Asia si Africa tropicala). Solzii de pe burta, alternativ ridicati de la sol si trasi in fata, apoi impinsi in jos si spre spate se infig in pamant producand inaintarea. www.zooland.ro