Pisicile isi scot ghearele si isi ciulesc urechile imediat ce observa un soarece sau vreo pasare. In lumea lor le place sa domine si sa fie mereu in control. Dar cum fiecare nas isi are nasul, intra in cadru cainii. De cand lumea, cainii si pisicile au fost intr-o continua antiteza si au adus aceasta batalie la nivelul de regula general acceptata. Pentru iubitorii ambelor specii, o casa cu pisici si caini poate parea o utopie. Insa este un lucru cat se poate de realizabil. In cunostinta de cauza, putem face ca felinele si canidele sa se inteleaga. Trebuie lucrat putin mai mult la partea canina si totul va fi bine. La nastere, orice caine este programat genetic sa haituiasca animalele mai mici decat el, inclusiv pisicile. Insa cu o socializarea temeinica de mic, orice caine va ajunge sa agreeze si sa se joace delicat cu pisicile. Chiar si asa, tolerarea pisicilor este o trasatura care tine mult de rasa din care face parte cainele. Unele rase accepta cu usurinta compania unei feline, iar altele nici in ruptul capului nu se pot abtine sa nu urmareasca si sa nu guste din elegantele mamifere. Haideti sa vedem cateva rase de caini care au sanse mari sa se inteleaga cu pisicile. Sa nu va mirati daca in acest top se regasesc multe rase de caini de talie mica, care au un istoric indelungat de animale de canapea si nu de caini de lucru, asa cum sunt rasele mai mari, la care instinctul de vanator a fost exploatat la maximum. Shih tzu Pana si pisicile iubesc acesti caini mici si dragalasi. Shih tzu sunt loiali, echilibrati si foarte versatili. Se adapteaza usor oricarei situatii, chiar si uneia care include o pisica. In spatele fetei dragute si a corpului minion, se ascunde un munte de energie si buna-dispozitie. Shih tzu nu este chiar cel mai cuminte catel, dar cu siguranta te poti intelege bine cu el mai ales daca stii cum sa ii explici ce anume vrei. Un Shih tzu crescut de mic cu pisicile va ajunge sa se creada el insusi felina. Golden Retriever Este unul dintre cei mai prietenosi caini din lume cu copiii, dar si cu pisicile si alte animale mici de companie. Nici macar in joaca Goldenul nu va face vreun rau pisicii, iar crescut de mic in compania ei va ajunge sa o considere ca pe un membru al familiei ce trebuie protejat. Golden Retrieverul este unul dintre cei mai obedienti caini ce poate fi indrumat usor in orice directie. Iata un caine la care rata de acceptare a pisicilor se apropie de procentul maxim. Bichon maltez Acest caine aratos este modelul tipic de caine de canapea. Mai degraba puturos decat prietenos, Maltezul se intelege bine cu pisicile, pentru ca de cele mai multe ori le ignora. Imparatia Sa Maltezul prefera sa isi vada de coltul sau de culcus decat sa se angajeze in vreo disputa sau joaca cu felina din casa. Sa nu uitam ca Maltezul este un caine foarte inteligent si manierat, care intelege usor ce i se cere. Cavalier King Charles Spaniel Iata un caine la care nobletea se regaseste pana si in nume. Companion de meserie, Cavalierul este un caine foarte docil si prietenos cu oricine, chiar si cu pisicile. Introdus de mic in locuinta in care domina felinele va creste cu un respect deosebit pentru pisici, iar relatia lor nu se limiteaza doar la respect, ci adesea ii veti gasi pe cei doi jucandu-se impreuna, mai ales daca si pisica este una zglobie. Chihuahua O fi el mititel, dar are o personalitate imensa. Chihuahua este un caine foarte tantos si increzator in sine. Chiar daca are multe de vociferat, minionul Chihuahua este foarte prietenos cu pisicile. Ei vor lega o relatie stransa, mai ales daca sunt crescuti de mici impreuna. Vor imparti patul, mancarea si aceleasi jucarii, bineinteles daca si pisica isi doreste o relatie atat de intensa. In acest caz, trebuie avut grija ca felina sa nu il accidenteze pe micutul catel de doar 2 kilograme, si nu invers, asa cum este de obicei. Boxer Surprinzator, acest caine de paza are o slabiciune pentru pisici, in sensul bun. Expansivul Boxer adora sa se joace cu pisicile, fara a le rani in vreun fel. Este foarte ascultator si receptiv la comenzile stapanului, putand fi indrumat usor sa tolereze felinele. Bichon frise Fara indoiala il putem numi «Cel mai bun prieten al…pisicilor». Friseul este extrem de vesel, jucaus si bine intentionat. Introdus la orice varsta in preajma pisicilor va dezvolta o relatie frumoasa cu acestea, mai ales daca si ele isi doresc acest lucru. El va vedea in pisica un prieten de joaca si va fi foarte dornic sa interactioneze cu aceasta. Acestea sunt doar cateva rase de caini care au au sanse mari sa se imprieteneasca cu felinele noastre. Acolo in lume sunt mult mai multi caini care sunt dornici sa isi imparta dragostea cu noi si cu alti prieteni blanosi de-ai nostri. Nu uitati nici de cainii maidanezi pentru care sansa de a avea un camin iubitor inhiba orice instinct de vanatoare. Cainii de pe strada sunt atat de recunoscatori pentru dragostea ce le-o oferim incat ne accepta cu tot cu pisici. Autor: Nicolae Hasegan Foto: Publimedia