De ce cântă cocoşul dimineaţa?

cocosulIn povestile copilariei, bunicii ne spuneau cum mai demult cocosii erau ceasul desteptator al taranului. Inca inainte de aparitia primelor raze de soare, concertul pasaresc anima intreg satul, iar oamenii stiau ca este momentul sa inceapa o noua zi.

Si nu doar atunci cocosii erau primii vestitori ai diminetii. Si acum, in orice curte imparatita de un cocos, rasuna dimineata cantecul acestuia. pre deosebire de vremurile demult apuse, cocosul a fost inlocuit cu alarme electronice din ce in ce mai sofisticate. Parca si noi nu mai avem rabdarea sa ascultam cantecele pasarilor din jurul nostru. Dar haideti sa vedem de ce canta cocosul dimineata?



Ca orice animal, si cocosul poseda un ceas intern, numit ritm circadian, care regleaza succesiunea zi-noapte. Acest ceas ii spune cocosului cand se apropie rasaritul. Rasaritul reprezinta o noua zi, o noua aventura in cautarea mancarii si protejarea haremului de gaini. Iar cocosul, ca un impart al curtii, trebuie sa fie pregatit sa "muste" voios din ziua ce va sa inceapa.



Insa nu doar ceasul interior indeamna cocosul sa cante. Se pare ca nivelul hormonilor, in special testosteronul, este mai ridicat la anumite momente din zi, printre care si rasaritul. Hormonul barbatiei impulsioneaza cocosul sa isi arate calitatile de conducator. Si cum sa te faci mai bine remarcat, decat prin cantat?



Unele cercetari arata ca inainte de rasarit anumite unde magnetice razbat in atmosfera. Aceste unde pot fi percepute de cocos, anuntandu-i venirea diminetii. Cu sau fara aceste unde magnetice, cu siguranta primele raze de lumina stimuleaza pasarea sa cante.



La pasari cantatul este de mai multe feluri, menit sa transmita o anumita stare de spirit. In general, pasarile canta pe durata zilei pentru a-si face cunoscuta pozitia in teritoriu (astfel se evita supraglomerarea), pentru a revendica un teritoriu sau pentru a curta sexul opus.



Cantatul de dimineata al cocosului are rolul de a le semnaliza celorlalti masculi ca el este stapanul acestui teritoriu, iar gainile sunt ale lui. Daca veti asculta, veti observa ca de cum canta primul cocos, se va porni o cascada de cucuriguri prin toata localitatea. Fiecare cocos se va stradui sa cante mai tare pentru a impresiona. Pasarea va incerca sa se urce cat mai la inaltime pentru ca sunetele sale sa ajunga cat mai departe.



Cocosii canta pe toata durata zilei. Canta pentru a-si semnaliza pozitia, dar si pentru a comunica cu gainile. La auzul unui sunet puternic sau la ivirea unui pericol, cocosul se va exprima vocal, dorind sa protejeze familia.



De ce dimineata canta mai voios? Pentru ca atunci sunetul se deplaseaza mai rapid si mai usor. Afara fiind liniste, cantatul cocosului traverseaza aerul cu usurinta si poate fi auzit de ceilalti cocosi mai bine.



De ce nu canta noaptea? Pentru ca  gainile sunt pasari diurne. Totusi se mai intampla sa auzim cate un cantat de cocos la miezul noptii. Asta se intampla atunci cand pasarea sesizeaza un pericol, percepe o sursa de lumina (lumina lunii, lanterna, bec) sau poate are ritmul circadian dereglat.



Cocosul canta mult si pe durata zilei, insa noi nu il auzim de fiecare data. Asta nu inseamna ca el canta doar dimineata, asa cum multi pot crede.



Autor: Nicolae Hasegan

Foto: Wikipedia



 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!