Caracatiţele sunt unele dintre cele mai „bătrâne” şi mai impresionante creaturi de pe planetă. Numeroasele lor braţe le-au făcut să devină subiectul celor mai montruoase legende deşi, dacă este să ne luăm după oamenii de ştiinţă, caractiţele ne seamănă mai mult decât am crede. În ciuda creierului de mărimea unei nuci, caracatiţele sunt mai isteţe decât se crede. Creierul lor este compus în medie din 500 de milioane de neuroni, în timp ce creierul uman conţine în jur de 100 de miliarde de neuroni. Se pare că sunt cele mai deştepte nevertebrate şi pe bună dreptate: s-a dovedit că aceste animale marine au atât memorie de scurtă durată, cât şi de lungă durată, că sunt capabile să evadeze din acvarii şi să scape din labirinturi, cât şi să se strecoare nevazute la bordul ambarcatiunilor! Caracatiţele au ochi destul de complecşi, care nu seamănă deloc cu ai noştri. Ceea ce este uluitor este că ochii îşi menţin orientarea constantă, indiferent de poziţia în care se află corpul animalului. În plus, ochii lor sunt foarte mari şi bine dezvoltaţi, iar pupilele sunt orientate orizontal. Pentru a scăpa de prădători, caracatiţa produce o “cerneală”pe care o aruncă în aceştia, obţinând timp să fugă. Această cerneală poate avea trei culori: roşie, neagră sau maron, şi este compusă din melanină, acelaşi pigmen care colorează părul şi pielea oamenilor. Neavând schelet intern şi nici extern, caracatiţele au o uimitoare capacitate de a se strecura prin cele mai mici orificii, schimbându-şi în acelaşi timp forma corpului. Singura porţiune solidă din componenţa corpului caracatiţei este “craniul” cartilaginos. Caracatiţa imitatoare este specia care poate lua forma mai multor animale, într-un timp foarte scurt. Ea se poate deghiza într-un şarpe, într-o plătică, într-un căluţ de mare, într-o rândunică de mare sau chiar într-o stea… de mare! Toate caracatiţele sunt veninoase, dar numai caracatiţa cu inele albastre are capacitatea de a ucide un om. Pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de veninoase. Caracatiţele au trei inimi – primele două se ocupă să transporte sângele exclusiv la branhii, în timp ce cea de-a treia are rolul de a pompa sânge în întreg corpul animalului. Caracatiţa comună are aproximativ 240 de ventuze pe fiecare braţ. În plus, trei cincimi dintre neuronii unei caracatiţe nu se găsesc în creier, ci în braţe. Este ca şi cum fiecare braţ are propriul creier. De exemplu, s-a observat că atunci când cercetătorii au tăiat o parte dintre braţele unor caracatiţe (care pot creşte la loc) acesta nu numai că se poate deplasa singur, dar în situaţia în care întâlneşte o sursă de hrană, o imobilizează şi încearcă să o îndrepte spre locul unde ştie că ar trebui să se găsească gura caracatiţei. Cele aproximativ 1600 de ventuze nu au doar rol tactil, ci şi olfactiv: le ajută pe acestea să detecteze mirosurile. Masculii folosesc unul dintre braţe drept organ reproducător. În timpul fecundării, acesta se rupe. Nicio grijă, însă! El creşte la loc, până la următorul sezon de împerechere. Caracatiţele pot deveni canibale, în lupta pentru resurse sau pentru teritoriu. Indiferent de gen, caracatiţele trăiesc între trei şi cinci ani, fapt ce le limitează cunoştinţele. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că, dacă media de viaţă ar fi mult mai mare, acestea ar deveni inteligenţa cu forţă dominantă pe pământ. Sursa: Distractify