Cocorii sunt unele dintre cele mai vechi familii de păsări și, fără îndoială, unele dintre cele mai rafinate și nobile înaripate. Au trupul longilin, cu picioarele și gâtul foarte lungi, elegante. Se aseamănă cu berzele însă sunt mai mari și au ciocul mai scurt. Aparțin de familia Gruidae, ordinul Gruiformes, din care mai fac parte printre altele și lișițele. Familia cocorilor include 15 specii, răspândite pe toate continentele, exceptând Antarctica și America de Sud. Unele specii se află printre cele mai amenințate cu dispariția păsării din lume și aproape toate sunt vulnerabile din cauza distrugerii habitatului. Păsări delicate și pretențioase, cocorii trăiesc doar în ținuturile umede (mlaștini, delte, lacuri puțin adânci), locuri liniștite și deschise, unde omul nu își face simțită prezența. Multe dintre specii sunt migratoare. În România se întâlnesc două specii de cocori: Cocorul comun (Grus grus) și Cocorul mic (Anthropoides virgo), numit și Cocorul «domnișoară» (demoiselle). Cocorul comun cuibărește în Delta Dunării, iar cel mic se află doar în trecere prin țară noastră pe durata migrației pe ruta Asia-Africa. Cocorii sunt renumiți și iubiți pentru mișcărilor lor de balet, fascinante și grațioase. Păsările dau din cap, țopăie de pe un picior pe altul cu aripile larg deschise sau aruncă în aer pene căzute sau smocuri de iarbă. În principal, dansul are rol de curtare, însă este și un mecanism de socializare. Mișcările sunt însoțite de vocalizări specifice. Așa se face că atunci când un cocor începe să «valseze» toate păsările din grup se prind «în horă». Este un spectacol desăvârșit, dar foarte dificil de văzut în direct, întrucât cocorii sunt timizi și retrași. În culturile asiatice și nu numai, cocorii sunt simbolul vieții îndelungate, a trăiniciei în dragoste și căsnicie, pentru că formează perechi pe viață, iar cei doi parteneri sunt foarte duioși unul cu celălalt. Cocorii sunt păsări diurne, ce trăiesc în grupuri și nu sunt deloc pretențioși la mâncare. Toți cocorii sunt omnivori, iar în funcție de anatomia ciocului, dieta lor poate să difere puțin: cocorii cu ciocul mai scurt, Cocorul negru cu coroană (Balearica pavonina) de exemplu, se hrănesc atât cu insecte, animale acvatice cât și cu semințe și ierburi; cocorii cu ciocul mai lung, cum sunt cocorii australieni, au posibilitatea să sondeze mai bine bălțile și lacurile și atunci se hrănesc preponderent cu animale acvatice. Lor le-ar fi foarte greu să apuce semințele de pe sol. Acesta este un alt motiv pentru care cocorii sunt atât de dependenții de mediile umede și atât de afectați de distrugerea habitatului. Toate cele 15 specii de cocori sunt superbe și interesante și merită din plin să le amintim pe fiecare în continuare. Cocorul american (Grus americana) Aflat pe muchia extincției pe la jumătatea secolului XX, când mai existau doar 16 exemplare în sălbăticie, Cocorul american se află în plin proces de refacere a populațiilor sălbatice, în prezent existând aproximativ 500 de cocori liberi. Este una dintre cele două specii de cocori din America de Nord și cea mai înaltă pasăre a Americii. Gratie eforturilor de conservare și protejare, cocorul american va putea fi admirat și de generațiile următoare, însă pericolul nu a trecut, iar aceste politici trebuie susținute în continuare. Cocorii americani sunt concentrați în 2 zone: una în Alberta, Canada și alta în Wisconsin, SUA. Aici cuibăresc și își petrec vara, crescându-și puii, iar iarna migrează înspre sudul Statelor Unite, în zona de golf a Texasului, respectiv în Florida. De altfel în Florida există o populație rezidentă, non-migratoare. Aceste păsări sunt foarte înalte și relativ grele, față de alți cocori, măsoară 1,5 m în înălțime și 2,3 metri anvergura aripilor. Masculii cântăresc în jur de 7,5 kg, iar femelele 6,5. Penajul este complet alb, cu câteva marcaje de altă culoare: negru pe vârful aripilor, rosu pe creștetul capului și două pete negre, uneori roșii pe obraji. Juvenilii sunt de culoarea scorțișoarei. Trăiesc în grupuri familiale. Puii după ce se despart de părinții își aleg teritoriul undeva în preajma acestora. Cocorul Sandhill sau Cocorul gri american (Grus canadensis) Numele de «Sandhill» provine de la o regiune din Nebraska, lângă Platte River, unde aceste păsări migrează într-un număr foarte mare. Este cea de-a doua specie de cocori americani, de această dată una neamenințată cu dispariția, sute de mii de exemplare trăind în sălbăticie. Pe durata verii trăiesc în regiunile nordice ale SUA, Canada și chiar estul Siberiei, iarna migrează spre sudul SUA și Mexic. Cocori gri există și în Cuba. Penajul este gri complet, de diferite nuanțe, iar la unele subpopulații, care se îmbăiază în pământ bogat în fier, capătă o tentă de ocru, maronie. Fruntea este roșie, obrajii albi și ciocul ascuțit este negru. Cei mai mari masculi pot cântări până la 6,4 kg, însă media în majoritatea populațiilor este de 4,5 kg. Înălțimea este de 80-10 de cm, iar anvergura aripilor de 1,2 metri. Ca la toate speciile de cocori, dimorfismul sexual lipsește, dar într-o pereche, masculul este mai mare decât femela. Majoritatea trăiesc în mlaștini, smârcuri și lunci, iar uneori invadează și terenurile agricole. Cocorul comun sau Cocorul eurasiatic (Grus grus) Alături de Cocorul demoiselle, sunt singurele specii de cocori care ating și teritoriul european și una dintre puținele specii de cocori neamenințate cu dispariția. Arealul de răspândire este vast, din nordul Europei și tot nordul Asiei. Iarna migrează în nordul Africii. Are penajul de culoare gri, cu diverse tonuri, iar porțiunea superioară a gâtului și capului sunt negre. Pe lateralele gâtului coboară două dungi albe, iar o pată roșie împodobește capul. Măsoară 120 -130 de cm înălțime și cântărește până la 5,5 kilograme. Cocorul negru cu coroană (Balearica pavonina) Este una dintre cele mai frumoase specii de cocori și una dintre cele mai spectaculoase păsări din lume. Alături de Cocorul gri cu coroană, sunt singurele specii de cocori ce cuibăresc și dorm în copaci. Trăiește în Africa sub-sahariană, atât în vestul continentului, cât mai ales în est, unde se găsesc populații mai importante numeric. În vest, trăiește în Senegal, Nigeria, Gambia, Ciad, iar în est în Sudan, Sudan-ul de Sud, Etiopia și Kenya. Este un cocor mic, de numai 1 metru înălțime și 3-4 kg greutate. Se crede că seamăna cel mai bine cu strămoșul tuturor cocorilor. Penajul este cenușiu închis până aproape de negru, cu pene albe pe aripi. Obrajii sunt lipsiți de pene, iar tegumentul de aici este colorat în rosu și alb. Prezintă bărbițe/sac gular de culoare roșie. Cea mai de preț podoaba a cocorului este coroana înfoiată de un galben-auriu. Cocorul gri cu coroana (Balearica regulorum) Se deosebește de specia anterioară prin câteva semnalmente: gâtul și în general restul penajului este de culoare gri deschis, petele din obraji sunt albe cu o simplă dungă roșie deasupra, ochii sunt gri deschis, sacul gular mai bine dezvoltat, iar distribuția geografică este mai la sud față de cea a Cocorului negru. Cocorul gri trăiește în porțiunea sudică a continentului african, din Uganda, Kenya și Congo până în Africa de Sud. Ambii cocori cu coroană sunt păsări sedentare, arareori execută migrații locale în căutarea unor surse mai bune de hrană. Penajul este gri de diferite nuanțe, aripile sunt albe cu vârfurile negre și maronii, iar unele exemplare prezintă și niște pene delicate aurii. Măsoară tot 1 metru înălțime. Ambele specii de cocori cu coroana sunt vulnerabile în fața extincției. Cea mai mai amenințare o reprezintă comerțul cu animale vii, dar și pierderea habitatului umed. Cocorul albastru (Anthropoides paradiseus) Elegantul Cocor albastru este pasărea națională a Africii de Sud. Se distinge după penajul albastru deschis spre cenușiu și mai ales după pene terțiale ale aripilor, care formează o trenă în urma păsării. Adesea sunt confundate ca fiind penele cozii, însă provin din aripi. Capul este mare și gâtul gros. Măsoară 115 cm înălțime și cântărește 5 kg. Are cel mai restrâns habitat dintre toate speciile de cocori și trăiește numai în Africa de Sud. Cocorul mic sau Cocorul demoiselle (Anthropoides virgo) Este cel mai mic dintre toți cocorii, dar al doilea cel mai abundent ca și număr de indivizi. Are un aspect fizic rafinat, cu un penaj cenușiu pal, cu o trenă lungă, iar capul, gâtul și pieptul sunt negre. Penele de pe gât stau zburlite într-o «eșarfă» minunată. De la ochi spre ceafă pornește un șir de pene albe, fine, ca niște gene. Ochii sunt de culoare arămie. 1 metru înălțime și 2-3 kg greutate. Este printre puținele specii care agreează și habitatele mai uscate, cum ar fi savanele și stepele, dar poate fi întâlnit și în apropierea apelor. Distribuția geografică este vastă, din preajma bazinului Marii Negre, până în Asia centrală și de sud. Iarna migrează în Africa, respectiv India. Cocorul cu mărgele (Bugeranus carunculatus) Este cel mai mare cocor african și al doilea ca mărime dintre toate speciile. Numele îi vine de la niște formațiuni roșii la nivelul capului ca niște margele și niște bărbițe, împănate, care atârnă pe lângă gât. Corpul, penele și creștetul capului sunt cenușii, iar restul feței și gâtul sunt albe. Ca și cele 2 specii africane anterioare posedă o trenă lungă. Măsoară 175 de cm în înălțime și cântărește 7 kg. Cele mai mari populații trăiesc în Botswana, Zambia și Etiopia, dar mai poate fi văzute și în alte țări central-sud africane. Din păcate numărul lor este în declin. Cocorul siberian sau Cocorul alb (Grus leucogeranus) Încă una dintre speciile amenințate cu dispariția, cocorul alb realizează cea mai lunga migrație dintre toți. Momentan 3200 de indivizi mai trăiesc în sălbăticie, împărțiți în trei populații: una estică, cea mai numeroasă, în nord-estul Siberiei, care iarna migrează în China, pe fluviul Yangtze, una centrală, în vestul Siberiei, care pleacă în India și una vestică, constând din doar 9 indivizi care iernează în Iran, iar locul de cuibărit vara nu se cunoaște exact, undeva în vestul Rusiei. Corpul este învesmântat în alb, singura pată de culoare fiind masca de culoare roșie. Măsoară 140 de cm și cântărește 6 kg. Cocorul cu gâtul alb (Grus vipio) Se recunoaște după cele două cercuri de piele roșie din jurul ochilor și mai ales după ceafa și gâtul de culoare alba, în contrast cu corpul gri. Partea anterioara a gâtului este cenușie. Membrele sunt rozalii și foarte lungi. Trăiește în nord-estul Chinei, Mongoliei și Rusiei, iar iarna migrează în bazinul fluviul Yangtze, dar și în zona demilitarizată dintre cele două Corei. Cocorul japonez (Grus japonensis) Este al doilea cel mai rar cocor din lumea, cu doar 2200 de exemplare existente în libertate. Este și unul dintre cei mai frumoși și mai suavi, dansurile lor sunt un adevărat spectacol. La ora actuală există două populații: una rezidentă pe insula Hokkaido din Japonia, nu migrează, și alta care trăiește în nord-estul Rusiei și Chinei, care migrează iarna în Korea și sudul Chinei. Acești cocori preferă ape mult mai adânci față de celelalte specii și sunt mult mai dependenți de habitatul acvatic. Penajul este alb imaculat, iar penele secundare ale aripilor sunt negre. Negrul se regăsește și pe gât și obraji. Coroana este roșie și se continuă cu o pata albă care se pierde pe gât. Măsoară 155 cm în înălțime și cântăresc 7-10 kg. Cocorul cu gâtul negru (Grus nigricollis) Este singurul cocor alpin din lume. Vara cuibăresc și își cresc puii pe platoul tibetan, la altitudini între 2500 și 4500 de metri, pe pășunile alpine, mlaștinile și văile râurilor. Iarna coboară la altitudini mai mici sau se adăpostesc în văile mai retrase din India, China și Bhutan. Este un cocor de talie medie, 130 cm înălțime și 5,5 kg. Capul, gâtul și picioarele sunt negre, iar restul corpului este gri. Pe cap are o pată de culoare roșie, iar înapoia ochilor o pată mică albă. Cocorul Sarus (Grus antigone) Este cel mai înalt dintre toți cocorii, dar și cea mai înaltă pasăre zburătoare din lume. Masculii ating 180 de cm înălțime și cântăresc aproape 6 kilograme. Trăiește în Pakistan, India, Nepal, Vietnam, Cambodgia și chiar nordul Australiei. Nu migrează decât pe distanțe relativ scurte, în schimb se hrănesc din mers și ajung să parcurgă câțiva kilometri în fiecare zi. Se recunosc după porțiunea de piele grunjoasă și roșie care se întinde pe cap și pe gât. Creasta capului este gri, iar orificiul urechilor este marcat de un smoc de pene de aceeași culoare. Restul corpului este cenușiu deschis. La unele exemplare banda roșie este împănată cu fire de păr negru. Cocorul cu capișon (Grus monacha) Este o specie mica de cocor, cu 1 metru înălțime și 3,5 kg greutate, ce trăiește în sud-estul Rusiei și Mongolia, iar iarna migrează masiv în Japonia, dar și în Coreea de Sud și China. Corpul este cenușiu, gâtul și capul albe, iar creasta este marcata de un petec de piele roșie, fără pene, dar din care ies fire de păr negre. Cocorul australian sau Brolga (Grus rubicunda) Este rezident al continentului australian și al Noii Guinee. Este mai abundent în partea de nord a Australiei unde trăiesc între 50.000 și 100.000 de exemplare. Nu migrează, însă desfășoară călătorii înspre centrul continentului în căutarea de habitate propice. Populațiile din sudul țării sunt amenințate cu dispariția. Măsoară 160 de cm înălțime și cântărește 6 kilograme. Coloritul este cenușiu deschis cu o banderolă de culoare roșie-portocalie în jur capului. Prezintă o barba de culoare neagră. Se confunda ușor cu Cocorul Sarus, dar la australian, banda roșie este restrânsă doar la nivelul capului, nu coboară pe gât ca la Sarus. Fiecare specie de cocori este unică și specială și ascunde mai multe lucruri interesante decât am putut surprinde noi pe scurt. Cel mai important este să reușim să îi protejam pentru ca în viitor să apucăm să îi cunoaștem mai bine. Sursa foto: Wikipedia